Category Archives: Social Events

ShoeBox – cutia cu zâmbete

În anii copilăriei mele atunci cand venea luna decembrie inevitabil gândurile mele zburau la vacanță, zăpadă și cadourile de Crăciun. Nu puteam să îmi imaginez cum ar fi fost să nu stau la gura sobei decojind portocale, colorând vreo carte de colorat sau pur și simplu scriindu-i scrisori Moșului în care am crezut mult timp.

Și încă mai cred că există acolo un Moș Crăciun pentru fiecare, iar pentru cei care din păcate nu au un Moș al lor s-a lansat în urmă cu 6 ani ShoeBox- o inițiativă de ajutorare a copiilor defavorizați, orfani sau proveniți din familii dezorganizate, familii care din pacate nu le pot oferi nimic micutilor de sărbători. 

Crăciun și pentru cei fără ‘acasă’

De Sărbători majoritatea oamenilor își îndreaptă atenția și către cei mai puțin fericiți decât ei, către persoanele nevoiașe pentru care Crăciunul nu înseamnă o bucurie ci o altă ocazie de a se simți singuri și neajutorați.Cei mai mulți se orientează spre căminele de copii sau bătrâni.

Însă foarte puțini sunt cei care se gândesc la oamenii pentru care sărbătorile nu înseamnă decât zile de luptă pentru supraviețuire în adevăratul sens al cuvântului; oameni care au ca scop în viață să supraviețuiască încă o zi temperaturilor extreme, cei care visează la o bucată de pâine și o pereche de pantofi: persoanele fără adăpost. 

Grupul de inițiativă JCI Prahova și Asociația pentru Inițiativă și Dezvoltare Continuă își propune să lumineze sărbătorile celor de la Centrul Social de Urgență pentru Persoanele fără Adăpost din Ploiești. Se doreste să le fie oferite celor fara adapost o masă caldă în ajunul Crăciunului, pachete cu alimente tradiționale și articole de igienă, haine și încălțăminte. 

Bloggeri vs. Juniorii Asesoft Ploiesti

Săptămâna trecută bloggerii din Prahova au primit invitația de a participa astăzi la ora 9:00 la un meci de baschet cu juniorii Asesoft. Au spus prezent: kriogen, 3ditorial, aditza, cojo, vienela, haotik și eu. De jucat nu au jucat decât primii 4 și soțul vienelei. Scorul a fost unul strâns dar în final echipa bloggerilor a învins cu 58-50.

A fost o experiență frumoasă, El Hombre și-a revăzut sala de sport a liceului în care studiat (1 Mai Ploiești) iar pe mine m-a apucat nostalgia când am văzut juniorii cât de plini de energie și lipsiți de griji păreau.

Lansare Ploiesti Shopping City si cateva intamplari amuzante

presaAstăzi am participat la evenimentul de lansare al primului Mall – în toata puterea cuvântului, localizat la ieșirea din Ploiești – Ploiesti Shopping City. Așa trebuia să sune începutul articolului meu și, măcar introducerea pe care o aveam în cap încă de când am primit invitația la eveniment, am păstrat-o.

Căci astăzi a fost o zi care a bătut-o la fundul gol pe Marți 13. Joi 15- zi de ghinion. Am notat. N-o să mai planific nimic niciodată în zilele de 15 care se vor întâmpla joia. Long story short – astăzi a intrat în comă pentru a doua oară în ultimele trei luni – Medal. My Medal. iPhone-ul meu drag. Sper să nu-i cânte oamenii Domnului și să reușesc să-l resuscitez cumva.

Problema e că atunci când Medal intră în comă când mă sună cineva la mine nu apare nimic, nu mișcă, nu bipăie, e stins, mortus, nada, însă la persoana respectivă sună… și evident ce își poate imagina cineva decât că…eu nu vreau să răspund. Ei bine adăugați întâmplarea asta nefericită peste o întâlnire la care am întârziat 10 minute unde trebuia să mă întâlnesc cu cineva să-i dau niște bani si nu am mai ajuns, și peste întâlnirea  cu bloggerii la evenimentul de lansare Ploiești Shopping City. Imaginați-vă ce a ieșit. Am ajuns eu debusolată la Mall. Mă uit în stânga, mă uit în dreapta, lume multă, agitație, magazine deja deschise, însă nicio față cunoscută. Trebuia să mă întâlnesc cu Kriogen. Urma să mă sune, ceea ce probabil că făcuse numai că apelurile nu ajungeau la mine. 

Test Drive – Noul Peugeot 301

peugeot 301

Încă din fragedă pruncie, cu mult înainte de a avea permis de conducere, am avut o legătură foarte puternică cu mașinile. Pe la 4-5 ani stăteam în brațele tatălui meu, la volanul celebrei Dacia 1310, pe drumurile lăturalnice de la bunici. Pentru că eram prea mic de înălțime, împărțeam frățește sarcinile condusului: eu eram cu volanul și cu schimbătorul de viteze, iar el era cu pedalele.

După câteva încercări, eram destul de priceput în a evita copacii și în a schimba în primele trei trepte de viteză. Din păcate, am crescut și nu am mai încăput amândoi la volan, așa că a trebuit să-mi pun pofta condusului în cui până când a trebuit să o fac pe bune, la școala de șoferi și apoi, eu singurel ca un adult pe deplin matur și experimentat, intrat în legalitate cu ale șofatului.

Am condus destule mașini în decursul ”carierei” mele, începând cu Dacia sau Tico și terminând cu Mazda sau Ford. Ieri, am adăugat marca Peugeot la panoplia de experiențe. Nu a fost un 407 (deși îmi doream foarte mult să conduc unul), ci a fost noul Peugeot 301, full option, o mașină de familie care este concepută pentru piețele din Europa de Est, Asia și Africa Magrebiană. 

Puma Creative Factory

Ieri a fost una dintre zilele alea atât de pline încât la finalul ei am picat lungă și lată de oboseală. Dar cu toate astea m-a incercat puternic acel sentiment de mulțumire și m-a cuprins o stare de beatitudine care ar fi făcut și cea mai aprigă dintre epuizări să pălească. Printre activitățile de ieri se număra și participarea mea la evenimentul Puma, Creative Factory, eveniment ce a avut loc in clubul Oxygen din Sun Plaza. Ce s-a întâmplat mai exact acolo? 

Se imprimau tricouri personalizate prin tehnologia inovativă InkodyeA® un colorant-vopsea produs de Lumi, colorant ce se activează la lumina naturală a soarelui. Un produs revoluționar DYI care acționează rapid imprimându-ți pe tricou imaginile dorite. Mai exact: se lua tricoul, se prindea cu clipsuri partea tricoului ce se voia a fi imprimată pe un carton, se lipea negativul fotografiei dorite și se lăsa la soare timp de 8-10 minute. După cele zece minute se spăla tricoul cu detergent pentru a înlătura urmele neexpuse de vopsea. And voila! Gata tricoul! 

Voluntariat Petrom. Actiune de restabilire a stadionului de rugby din Baicoi

Acum câteva zile am primit una dintre cele mai frumoase invitații la un eveniment. Unii dintre voi probabil ați văzut deja filmulețul pe pagina mea de Facebook. Pentru cei care nu l-au văzut încă îl postez aici.

Așadar, echipa de rugby CS Aurora  Băicoi  mă invita pe mine împreună cu alți bloggeri prahoveni să participăm la acțiunea de voluntariat pentru restabilirea stadionului. Întrucât invitația a venit în cel mai drăguț și orginal mod nu puteam spune nu. Și-n plus odată ajunsă acolo am avut plăcerea de a revedea câțiva dintre colegii din Redescoperă România.