Category Archives: Love and other disasters

Despre dragoste si alti cativa demoni femeiesti

love coupleNu sunt Don Juan, tatăl meu nu a fost Casanova, dar știu vreo două-trei lucruri despre psihicul feminin și de ce gândește în felul în care gândește. Circa o treime din aceste două-trei lucruri este că o femeie, la primele câteva întâlniri cu un bărbat, caută motive pentru a-l respinge iar dacă nu găsește se poate autodescalifica pentru a vedea reacția lui.Dacă el e de-acord cu autodescalificarea ei, atunci a cam călcat pe bec, pentru că ea îi poate da papucii oricând, spunându-i că ce rost are să mai iasă împreună dacă el nu o place. Dacă nu e de acord cu ea, atunci bărbatul tot riscă să piardă pentru că el intră în jocul în care va trebui să-și îmbuneze viitoarea parteneră.Și astfel bărbatul își bagă un picior sub papucul ei.

Revenind la ideea inițială, personajul Hitch spunea foarte bine la începutul filmului cu același nume: tot ce trebuie să faci, e să nu o dai în bară. Înțeleg faptul că, la început, fiecare caută să vadă cât de mult se potrivește cu viitorul partener din punct de vedere al caracterului. 

E firesc așa ceva, pentru că te uiți la persoana cu care va trebui să trăiești în următorii circa 50 de ani. Ceea ce și acum mi se pare ciudățel îl constituie modurile de… selecție sau respingere ale unor reprezentante ale sexului frumos, slab, feminin, iubitor de pisici și de telenovele siropoase. Probabil că și eu am o parte din vină pentru că nu mai sunt genul de om buldozer, adică cel care trece prin toate fițele (nu ființele) feminine, având în minte singurul scop de a o avea pe ea, indiferent de ceea ce face și prin câte trebuie ca eu să trec. Am văzut și prin preajmă și prin ziare cazuri în care femeia îl respinge de 150 de ori, el tot o curtează și, în final, după doi ani de curte ea cedează și după alți doi se căsătoresc. Foarte drăguț și romantic, dar nu mă văd făcând așa ceva. Se poate și mai ușor, se poate și într-un fel în care amândoi să fie satisfăcuți.

Blind Dating. Atunci si acum

strangersStăteam și mă gândeam astăzi la toate întâlnirile pe “neve” la care am fost în timpul liceului. Cum pe atunci nu existau profile de facebook și nici măcar de hi5 și nici camerele foto nu erau atașate la orice telefon, era mai greu să îți trimiți poza dinainte și apoi să decizi dacă te mai vezi cu persoana respectivă sau nu.

Pe vremea mea – mi-e încă greu să folosesc sintagma, dar asta e, c`est la vie, timpul trece, vremurile se schimbă, era popular programul de chat mIRC. Probabil cei care ați făcut liceul la începutul anilor 2000 știți despre ce vorbesc. 

Habar nu am dacă pe mirc se puteau trimite fișiere, că n-am încercat vreodată, așa că dacă îți cădea cu tronc vreun nickname mai interesant cu care discutai câteva ore bune în zile diferite, decideai să te întâlnești cu el pentru conversațiile captivante pe care le aveați împreună și nu pentru mașina pe care o postează pe Facebook sau pentru pozele făcute pe canapelele de piele ale vreunui club de fițe din capitală. 

A murit crezand ca il ura

Cel mai mare regret nu e acela că nu am dat la altă facultate sau că le-am ascuns părinților restanțele și nici măcar că nu i-am spus atunci când am simțit "te iubesc" primului meu crush. Pentru că oricare dintre regretele pe care aș putea să le am și uneori mă mai încearcă s-ar putea repara. Cine zice că la 30 de ani n-o să mă pot înscrie la Facultatea de Calculatoare? Și prin absurd dacă încă aș mai avea crush-ul pe el nu i-aș putea spune ce simt? Aș putea s-o fac cu riscul de a părea cea mai blondă persoană de pe pământ. Și cu mintea creață. Din nefericire însă cele mai mari regrete sunt lucrurile pe care nu le mai putem îndrepta.

Și despre regretul meu cel mai mare nu am povestit prea multor persoane pentru că, în unele momente, încă mă mai încearcă și dacă aș putea schimba ceva în viața mea lucrul pe care îl regret cel mai mult l-aș schimba. De fapt nu l-aș mai face deloc. Și acum aș fi cu mult mai împăcată cu mine însămi. S-a întâmplat pe vremea când aveam 15 ani și abia intrasem la liceu. V-am mai povestit poate că pentru mine liceul a fost perioada în care am lăsat în urmă fetița tocilara cu ochelari din școala gimnazială și am îmbrățișat pătimaș personalitatea mea rebelă și dezmățată. Simțeam gustul libertății din plin și eram la vârsta la care credeam că le știu pe toate așa cum nimeni nu le mai știuse vreodată.

All the good things come to an end

Am tot vorbit despre relații și am observat că este un subiect pe baza căruia vă place să discutăm așa că această categorie va fi din ce în ce mai vie pe blog. Mă gândeam zilele trecute la povestea lui Alex și a  Alexandrei. La cum a început totul, cum a evoluat și pentru că am ajuns la final cu relatările despre ei, cum s-a sfârșit. Cred că acolo unde sunt cel puțin doi oameni sunt șanse mari să apară neînțelegeri. Dacă-i mai așezi și sub același acopers e aproape imposibil ca ele să fie evitate. Așa s-a întâmplat și cu cei doi. Alexandra și-a extins pasiunea pentru cosmetice acaparând spațiul din baie, Alex s-a simțit îngrădit și amenințat de noul hobby și a decis să ia măsuri.

Dacă mă întrebați pe mine cred că pe undeva prin reacțiile lui se ascundea timidă și o umbră de gelozie, știți voi cum sunt bărbații când își văd prietena că se gătește, se machiază: încolțește în ei sămânța nesiguranței. Ori eu sunt convinsă că asta s-a întâmplat și cu Alex. În final a văzut că nu are de ce să îi fie teamă și au ajuns amândoi la un consens. 

Ce greseli nu ati tolera intr-o relatie?

Un subiect delicat atunci când vine vorba de relația de cuplu este fără îndoială cel al recunoașterii greșelilor. Mie una mi-e greu să admit că am greșit. Prefer să dau vina pe orice altceva: ziua de la muncă,  aglomerația din autobuz, coada de la poștă, orice care poate în vreun fel să-mi justifice greșeala.

Eu în sinea mea simt că am făcut sau spus ceva greșit, că am acționat fără să mă gândesc la el, dar de multe ori îmi vine greu mai întâi să accept față de mine și mai apoi să admit în fața lui. Nu e vorba că nu sunt deschisă, căci sunt, dar de cele mai multe ori ne e greu să recunoaștem atunci când greșim de teama de a nu fi judecați. 

Chiar dacă ai o relație super deschisă cu cel de lângă tine, vă împărtășiți tot, întotdeauna vor exista rețineri atunci când consideri că faci ceva greșit față de el, dacă să-i mărturisești sau nu, ce va crede despre tine si daca se vor schimba sau nu lucrurile între voi. 

Dar credeți-mă pe cuvânt că nimic nu se compară cu sentimentul pe care ți-l dă, cum să-i spun, eliberarea, atunci când spui exact ce ai pe suflet ca și cum nimeni nu te-ar auzi și te-ar condamna. Eu experimentez de ceva timp sinceritatea asta și mă simt excelent. Am mai multă încredere în mine, în noi și în comunicarea dintre noi. Și având o astfel de atitudine proactivă îl încurajez și pe el să procedez e la fel. Ok, poate nu întotdeauna reacțiile lui sunt dintre cele mai mulțumitoare dar cred eu că în final, cel puțin într-o relație de cuplu, sinceritatea trebuie apreciată.

Compromisurile in relatii

Va mai amintiți de Alex și Alexandra? Știți voi, cuplul acela drăguț în care bărbatul nu mai avea loc de produsele cosmetice ale femeii și care găsise soluția ideală pentru a-și mari baia, soluție despre care v-am vorbit aici? Ei bine, povestea lor nu s-a terminat încă. Doar nu credeați că dacă bărbatul a găsit ce căuta și e și el mulțumit și fericit lucrurile vor rămâne în acest status quo până la adânci bătrâneți?  

Ei bine, acum Alexandra se află într-o mică criză de cuplu pentru că, deși mulțumit cu mărirea spațiului din baie, Alex i-a demonstrat prin decizia lui de a face ceva pentru confortul propriu că într-o relație de cuplu fiecare dintre cei doi parteneri are dreptul de a lupta pentru a-și păstra individualitatea.

E ca atunci când te sună un prieten drag să vă revedeți și tu-i răspunzi din inerție “Da, venim” sau “Am să-l întreb și pe el dar sunt convinsă că răspunsul va fi unul pozitiv”. Nu doar că amicul tău te-a invitat doar pe tine dar tu asumi anticipat că e vorba de amândoi și răspunzi în consecință.   

Cadouri de Sfantul Valentin

sfantul valentinMaine e marea sarbatoare a iubirii, a indragostelii, a zaharului si glicemiei crescute, si probabil majoritatea sunteti in cautarea cadoului perfect de Sfantul Valentin pentru persoana iubita. Ei bine el nu exista. Oricat de mult v-ati dori voi sa fie al vostru ala cu motul cel mare. Nu-i. Pentru ca nu e, asta doar daca nu ai in plan sa nasti maine si el isi doreste mult copilul.

Daca nu, impaca-te cu ideea ca tot ce-i poti lua e cel mult un cadou dragut. Si pentru ca in perioada asta avem parte de doua tipuri de cupluri: cele batrane (nu, nu ma refer la varsta partenerilor ci la durata relatiei, daca a ta e mai veche de un an se incadreaza in categoria asta) si, evident, cele aflate in stadiul incipient, le vom numi in cazul de fata cum altfel decat… tinere, o sa recomand idei de cadouri pentru ambele tipuri de relatie. Ca vorba aia cu cat e mai batrana cu atat lenea-i mai mare si oricum i-ai cumparat pana acum toate sortimentele de bomboane care sunt pe piata. Si toti ursuletii de plus. De toate marimile si culorile.