Am obosit să (mă) tot plâng

Este ceea ce mi-am zis într-o zi când am realizat că lacrimile și văicăreala nu aduc nimic bun. Obișnuiam să plâng mult. În baie cu apa de la chiuvetă pornită, în cadă când sunetul dușului acoperea suspinele, în toaleta de la școală, de la serviciu, în magazine, pe străzi, în ploaie, în soare și oriunde mă mai năpădeau lacrimile pe care nu le puteam stăpâni și pe care obișnuiam să le las să-și facă de cap în jurul ochilor mei.

Plângeam de nefericirea din mintea mea, de oboseala de a mai încerca, de dezamăgiri, dar cel mai des și cele mai amare erau lacrimile pe care le vărsam din pricina neputinței de a schimba lucrurile si situatiile. Plângeam cu furia omului incapabil de a (se) schimba, de a se adapta.

Însă nimeni, vă zic, absolut nimeni nu vrea să aibă în jur o astfel de persoană. Nimeni nu dă o ceapă degerată pe frustrările și dezamăgirile tale. Ești deprimat? Ce păcat. Acum mergi mai departe și lasă-mă să mă bucur eu de frumusețile vieții dacă tu nu ești capabil să zărești nici măcar una.

Asta este ceea ce ar spune orice om sănătos la cap. Nimeni n-are răbdare cu un om nemulțumit. Nu știe ce să spună, nu știe cum s-o spună și de cele mai multe ori efortul de a încerca să scoți pe cineva din depresie e prea mare și mulți aleg să nu se complice. Și apoi, nu știu sigur cine a zis-o sau pe unde am citit-o, exista două tipuri de reacții ale oamenilor la supărările tale: 90% dintre ei se bucură că le ai iar restului de 10% nu le pasă. 

 Și apoi ce impresie poate lăsa un plângăcios? Un etern nemulțumit de viață și de lume? Că e slab și neputincios. Un om mărunt, neînsemnat cu care nimeni nu s-ar asocia de bună voie. Toți oamenii au probleme, griji, frământări dar sunt cei care și le exprimă în public și cei care le ascund atât de bine încât nimeni n-ar bănui că le are.  

Dar într-o zi am încetat să mă mai plâng. Cel puțin am încetat s-o fac la fel de des ca înainte. Știu că am două opțiuni: fie mă plâng și-mi fac viața mizerabilă, fie accept ceea ce se întâmplă, accept că nu poate fi schimbat, mă adaptez și merg mai departe. Și în ultimul timp am preferat să adopt conștiincioasă a doua variantă.

Nu vreau să împovărez pe nimeni cu lamentările mele, nu vreau să fac pe nimeni să se simtă incomod văzându-mi nemulțumirea și în niciun caz nu vreau să mă mai ascund prin băi și cine-știe-ce alte cotloane pentru a plânge. Mi-am interzis să mai plâng în afara situațiilor în care asta s-ar impune. Vreau să mă educ să fiu mai puternică, să las în trecut copilul plângăcios și neputincios care aștepta ca alții să facă lucrurile pentru el, ca ceilalți să-i rezolve problemele și dilemele. 

Eu sper că-mi iese. Din ce în ce în mai bine si mai des. One step at a time. 

l’ame immortelle – another day

32 Responses to Am obosit să (mă) tot plâng

  1. addicted says:

    Unii stiu sa spuna stop si sa se maturizeaza, altii se complac si continua sa (se) planga uneori si din fleacuri ( ajungi probabil sa te obisnuiesti ).
    Am renuntat si eu sa mai fac asta si am inceput sa iau totul ca atare si cu o doza de optimism! Am inceput sa fiu si mai recunoscatoare pentru ceea ce am si sa nu ma mai plang de ceea ce nu am si sa-mi pun coatele si mintea la munca!

  2. Dana says:

    Oricum,daca iti vine sa (te) plangi, e mai bine s-o faci in tine. In singuratate. Cateodata, nu mereu, plansul e sanatos.

    • Ana Q. says:

      Da, cred ca mi-ar fi imposibil sa renunt la “descarcari” prin lacrimi, nu stiu cat de tare trebuie sa fii ca s-o poti face, dar ce imi propun e sa o fac atunci cand chiar nu ma pot stapani, nu chiar din orice nimic.

  3. nu conteaza says:

    Incearca cu un psiholog. Sigur te va asculta.

  4. Roscata says:

    Si eu plangeam inainte, mult, mai ales deoarece aveam impresia ca nimic din tot ce faceam nu imi facea viata putin mai buna…
    Am incetat sa mai plang, tocmai pentru ca nu ma ajuta la nimic, dar am zile cand nu pot nici sa scot o farama de zambet…

  5. Vladimir says:

    Pai mai Ana, vaicarosii sunt in primul rand plicticosi. Ca sa nu mai vorbim ca unul care se plange tot timpul e cam egoist si narcisist. Adica il doare doar de ale lui si i se rupe ca aluia caruia i le spune ar putea avea si el problemele lui. Pe mine ma plictisesc cumplit aia care se plang tot timpul de problemele lor de parca nimic altceva din univers n-ar mai conta. Mai ales, ca sa fim seriosi, comparativ cu problemele universului, problemele noastre sunt bagatele. Nah gandestete ca undeva acolo se formeaza stele, mor stele, se formeaza gauri negre si pe cutare il arde ca vai saracul ramane corijent la geografie. Sau, ca sa coboram in universul mai uman, factura umflata a unuia la romtelecom nu se compara cu drama altuia care a aflat ca moare de cine stie ce boala. Si atunci de ce as asculta cu rabdare litaniile vreunei persoane self-involved si dornica sa fie in centrul atentiei cand pot mai bine sa ma uit la un film? Eu zic ca egoisti nu-s aia care nu asculta (ca au motive serioase), egoisti sunt aia care improasca in stanga si in dreapta cu problemele lor de parca ar trebui noi astialalti sa ne asiguram de starea lor de bine.
    In plus, cu 7 mld de umani trebuie si niste ecologie, aia slabi, care nu rezista, trebuie sa piara. Ghinion, dar asa e.
    Starea de bine ti-o asiguri singur si esti singurul responsabil pentru ea. Eventual, o mai asiguri pe a acelora pe care ii iubesti. Atat. N-ai nici o datoria etica, morala sau de alta natura sa pupi pe bube toata populatia de neajutorati ai Terrei. Adica pune problema asa: de ce i-ar pasa cuiva strain si care nu ti-e ruda/iubit de problemele tale. De ce le-ar lasa pe ale lui sau ale familiei lui pentru ale tale. Ce, ale tale sunt mai importante? Poate pentru tine :D .
    Asadar, la final, aplaud concluzia la care ai ajuns. Pun pariu ca a ajutat vietii tale sociale :-P .

    • Ana Q. says:

      Aoleu, Vladmir :lol: Desi pare dur ce-ai zis tu acolo, e al naibii de adevarat! Nici eu n-o puteam spune mai bine si mai clar decat ai enuntat-o tu. Ma inclin :-D

  6. Tania says:

    AnaQ, in primul rand gandeste pozitiv.Sa fii constienta ca nimeni si nimic pe acest pamant, nu merita o lacrima de-a ta . Ma bucur ca ai reusit sa depasesti sentimentele pesimiste. Mai ramane sa devii “optimista incurabila”. :mrgreen:

  7. Lady Shoes says:

    Fericirea vine din interiorul nostru. Noi singurii care decidem cum vrem sa fim, tristi sau veseli. Hihihi…sper ca ai zambit putin. :wink:

  8. Intuneric says:

    Din cate mi-am dat eu seama din viata asta, nu se merita sa plangi pentru nimeni.

  9. Nice says:

    Eu zic ca e bine sa ne mai varsam oful din cand in cand. Nu exagerat, nu tot timpul. Daca nu te plangi niciodata de nimic, cei din jur o sa creada ca n-ai nicio problema si o sa-ti arunce in fata ca nu ai cum sa-i intelegi atat timp cat tu ai o viata frumoasa traita in puf. Eventual o sa te eticheteze drept superficial.

  10. infit says:

    de fiecare data cand ma gendesc la anumite chestii, care mi-au provocat multa suferinta, si imi vine sa plang, imi aduc aminte ca de bine de rau sunt sanatoasa si ca am un acoperis deasupra capului. sunt oameni care au mai multe probleme ca mine si o duc mult mai rau, si nu ii vezi niciodata plangand… pentru ca sunt puternici…
    fii puternica si increzatoare in fortele proprii.
    sa fii sanatoasa si iubita, si un craciun fericit alaturi de cei dragi iti doresc! :wink:

  11. Bogdan says:

    Vrei. E bine. Ce ai reusit pana acum?

  12. Mada says:

    Te inteleg perfect, si eu eram asa.. si acum mai iese acea persoana plangacioasa din mine cateodata, dar incerc sa imi revin si ma gandesc la faptul ca poate fi si mai rau, si incerc sa iau totul asa cum vine(uneori nu prea imi reuseste). Eu am apelat si la psiholog,pentru ca din cauza firii mele(mult prea) emotive, am ajuns sa dezvolt o boala psihosomatica(SCI), care imi afecteaza viata…Chiar psihologul la care am fost a trecut printr-o situatie asemanatoare cu a mea, ea avand probleme cu inima tot din cauza firii prea emotive, si tocmai de aceea a decis ca trebuie sa se schimbe si sa faca ceva, si astfel a inceput sa studieze psihologia.

    • Ana Q. says:

      Ce inseamna SCI? Ce fel de boala este asta mai exact? Ne poti da cateva detalii?
      Imi pare rau sa aud ca ai trecut prin asa ceva si sper ca acum este totul mai bine :(

  13. Gabi. says:

    ajuta si plansul cateodata, cand se aduna intr-adevar prea multe… :lol: eu unul nu pot sa plang, decat foarte, foarte greu, insa am zilele mele mai putin fericite.

    cea mai buna modalitate prin care ma descarc in zilele alea.. e de a asculta o melodie in versurile careia regasesc situatia ce ma supara, si o ascult. o singura data. 3, 4 minute… fac ceea ce simt in timp ce ascult piesa respectiva, dupa care o opresc, si ma intorc la ale mele. :-D

  14. miha.ela says:

    Eu stiu ca e bine sa ai grija cui te plangi, posibil sa nu intampini sprijin. Sa(te)plangi e o descarcare, uneori un curaj, un om inseamna si emotie, nu putem fim stana de piatra.
    Este o diferenta in a te opri din plans copilaresc si din ati reprima sentimentele de teama sa nu fii judecat. Ultima parte duce la gesturi necugetate.. la agravarea situatiei din interior.

    O zi frumoasa! :)

  15. ella says:

    Cred ca multe dintre noi se regasesc in postul tau. Eu sunt prima care ridica doua degete :-)
    Sunt intr-adevar momente in viata, cand simti ca nimic nu e ok, cand vezi ca oricat te-ai stradui nu progresezi, cand realizezi ca eforturile tale sunt inutile. E important insa sa luptam, sa avem curajul sa facem schimbari. Uite, tu ai renuntat la job-ul vechi, pentru unul nou in Buc :-)
    Sunt oameni care se plang si atat. Stau si jelesc si se asteapta sa le pice din cer. Sau sunt oameni, ca tine, de exemplu, care se plang, insa lupta in continuare. Se straduiesc sa faca totul cu propriile puteri, si astia-s oameni de laudat.
    In momentele mele nasoale, m-am apucat de psihologie si asa am reusit sa accept ca-s lucruri pe care eu, oricat mi-as dori, nu pot sa le schimb. Si le accept, asa cum vin.

  16. Paul says:

    Viata e doar una si e scurta, asa ca nu se merita sa plangi. Timpul e pretios, fa ce iti place si zambeste cat mai mult!

  17. vienela says:

    Ma mai alint cateodata, vaitandu-ma de chestii foarte putin importante. Chestiile serioase le tin pentru mine. In timp, am invatat ca de fapt nimeni nu te compatimeste cu adevarat si daca nu te ajuti tu, nimeni nu te poate ajuta. Asa ca, ce sens ar avea sa ii plictisesc pe altii?

  18. Lavinnia says:

    Si eu ma pot declara o plangacioasa, si da, si eu ma plangeam la unul si la altul cu micile probleme ce le aveam, si nu m-au ajutat cu nimic decat cu renumitul raspuns “faci cum crezi tu ca e mai bine” sau “nu ma pot pune in situatia ta, nu stiu ce sa zic..”.

  19. vivio says:

    vad ca ai primit destule sfaturi,,de toate felurile…las si eu citeva rinduri…e bien de stiut ca uneori macar unul dintre cei ce te citesc se gindeste la tine..oare cemai face,,cemai scrie,,cum ii mai este…si apropos de plins…plingi !
    cind crezi ca ti face bine,,oricum cum au zis altii nu i pasa lumii….si paoi plingi daca ai cui sa te plingi…de aia exista prieteni.. ”Prietenia este confortul inexprimabil de a te simţi în siguranţă cu o persoană, fără a trebui să-ţi cântăreşti gândurile, nici să-ţi măsori cuvintele”…trebuie doar sa aiasemenea prieteni….cu mare drag

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

:wink: :-| :-x :twisted: :) 8-O :( :roll: :-P :oops: :-o :mrgreen: :lol: :idea: :-D :evil: :cry: 8) :arrow: :-? :?: :!: