Nici nu știu cum să încep postul ăsta…M-am tot gândit cum să-l organizez, ce anume să scriu, cum să concetrez toate ideile…și cred că pur și simplu voi scrie exact ceea ce simt fără puncte de urmat, fără schițe făcute înainte. Ieri blogul meu a împlinit 3 ani de activitate. Nu știu dacă sunt mulți sau puțini în blogosferă, sunt conștientă că alții aniversează 6, 7 ani ceea ce nu poate decât să mă bucure și să mă facă să cred că da, se poate.

Ori pentru mine faptul că nu m-am plictisit de el, că scriu cu aceeași dedicare ca la început și că nu intenționez să renunț la el prea curând este o mare realizare. De regulă mă plictisesc repede de lucrurile repetitive, cum ar spune unii care mă întreabă “Nu te-ai plictisit să scrii pe blog?” Ei bine nu, chiar deloc. Sunt momente în care mă părăsește inspirația, mă presează timpul, sunt ocupată cu alte activități, dar întotdeauna am găsit un strop de vreme să revin aici, în mica mea căsuță virtuală. 

Printre altele, blogul m-a ajutat să înţeleg că întotdeauna putem învăţa mai multe, că ne putem autodepăşi, că oricât ne-am strădui întotdeauna se vor gasi oameni care nu vor fi de acord cu ceea ce scriem,  că vor fi cititori care ne vor aproba şi alţii care se vor opune cu vehemenţă ideilor noastre. Dar în definitiv în asta constă farmecul bloggingului…în diversitatea ideilor, a concepţiilor, a părerilor despre viaţă şi societate. Pentru că hei, suntem diferiţi şi ne place sau nu, părerile noastre nu sunt cu nimic mai bune şi mai veridice decât ale altora. Şi ascultându-i cu atenţie şi pe cei care sunt gigi-contra ne va ajuta să realizăm că omogenitatea în gândire ar fi atât de plictisitoare, încât, dacă prin cine-ştie-ce miracol ar ajunge să se întâmple, ne-ar plictisi amarnic.