Acum câteva săptămâni la fostul loc de muncă teamleader-ul coordonator ne-a cerut fiecăruia dintre noi să realizăm un SWOT personal raportat la activatea pe care o desfășurăm în echipa de support date. Pentru cine nu știe SWOT înseamnă să te analizezi cât mai amănunțit și să completezi cât de sincer poți tabelul SWOT compus din: Strengths, Weaknesses, Opportunities și Threats. La Strenghts, adică puntele forte, majoritatea a trecut competitivitate.

Ei bine la mine nu a apărut această calitate, punct forte, trăsătură definitorie a personalității, spuneți-i voi cum vreți. Și atunci mi-a sunat un clopoțel mic și zgmotos și am realizat că aproape în nicio situație nu am fost o fire competitiva. 

 Nu mă stresam să fiu niciodată prima pe clasă, chiar dacă pe vremea aia și probabil că și azi, era o mândrie pentru părinți să spună celorlalți că odrasla lor e cel mai conștiincios, cel mai deștept, cu notele cele mai mari din clasă. Eu am învățat pentru mine, nu pentru învățătoare, nu pentru părinți, nu ca să-l întrec pe cel mai bun elev din clasă. Nu știu, pur și simplu n-am fost eu genul să mă raportez la alții.

Îmi aduc aminte, prin liceu, de isteriile mamei când venea ea acasă, nervoasă până peste urechi, că nu-știu-care colegă de-a ei de la serviciu îi povestea cum fata ei merge la olimpiade, ia fel și fel de premii, iar eu eram o pușlama care pierdea nopțile prin săli de net. Și de fiecare dată când îmi spunea despre fata colegei respective mi se înroșea vârful urechilor de furie. Ajunsesem s-o urăsc căci din cauza ei uneori eram pusa in situatia de a merge la școală fără un chior in buzunar.