Category Archives: Career and School

Cum a fost in prima zi la job

Cred ca unul dintre cele mai incomode momente pentru mine este atunci cand ajung intr-un loc nou, cu oameni noi, reguli noi, si trebuie sa ma acomodez. Prima diferenta pe care am observat-o fata de locul de munca anterior a fost ca am colegi de toate varstele.

Ba tind sa cred ca din biroul asta eu sunt cea mai tanara. Si linistea. E foarte liniste. Imaginati-va ca sunt in birou cu developerii si programatorii. Nu sugerez nimic, doar zic.

Momentan sunt in training, adica citesc documentatii, intranetul, procedurile. Si o sa tot fiu cam o luna de zile. Din ianuarie o sa mi se aloce un proiect la care o sa lucrez. Ce fac eu mai exact?

Sunt engineering technical writer practic. Teoretic, adica ce scrie pe contractul de munca in dreptul functiei este inginer de sisteme software. Ca technical writer scriu si editez documentatii in limba engleza: user guides si technical guides pentru aplicatiile facute de companie pentru diferiti clienti.

Nu pot sa spun inca daca va fi greu sau usor caci inca ma aflu la partea teoretica a lucrurilor. O sa vad pe parcurs cum va fi. Si sincera sa fiu sunt destul de nerabdatoare sa incep lucrul efectiv. Chiar nu sunt obisnuita sa nu fac nimic. Bine, invat si citesc documentatii, dar parca tot mi se pare putin.

Time to say Good-Bye…

 …a fost titlul mail-ului de adio pe care l-am trimis astăzi la fostul loc de muncă. După doi ani (fără o lună). Parcă ieri vă povesteam despre interviu. Și acum mi-am luat la revedere. Inițial îmi propusesem să fie ceva temporar, scurt dar iată că lucrurile au stat cu totul altfel și în final m-am atașat de oameni, de locuri, de biroul meu, de monitorul meu cu buburuză (care apropo Gabi, colega de lângă, am luat-o cu mine, e buburuza mea norocoasă) și azi când am semnat demisia am simțit un gol adânc în stomac.

good bye

Un sentiment ciudat de tristețe combinat cu unul de eliberare. Era un job stresant, nimeni n-a zis că să reziști pe call center – prima linie de suport tehnic e ușor. Ba dimpotrivă.  

89 de aplicanți sunt dispuși să muncească pe nimic

Pe unul dintre mailurile mele încă mai primesc oferte de job-uri de la diferite site-uri pe care sunt înscrisă de ani buni. Azi am intrat să mai șterg din ele, să mai fac curățenie și am dat peste această ofertă bombă de la Bizoo.

Cu alte cuvinte dacă vrei să dai idei moka, să muncești în speranța că te va ajuta cumva și că vei primi vreun voucher la vreun salon de mani-pedi prin cine știe ce dughena a capitalei, aplică!  

Angajatori (tot mai) neseriosi

Am un prieten care își caută de muncă de ceva vreme. Mă rog, am mai mulți dar azi o să vă povestesc despre experiența unuia dintre ei. Una din ele. Asta cu “știu pe cineva care-și caută de muncă” e ca și cum ai zice “ah da, și eu am o mătușă obsedată de rujuri roșii”. Ați observat asta? Că aproape toți avem cel putin o mătușă care poartă doar culori aprinse pe buze? 

Trecând peste, vă povesteam despre prietenul ăsta al meu. Om cu școală. Multă școală. Facultate, masterat, cursuri de specializare și ceva anișori în câmpul muncii. Vara asta a început vânătoarea pentru un loc nou de muncă. Degeaba ai făcut o facultate de calculatoare dacă experiența din CV se rezumă la a fi casier la Mcdonalds.

Da, ca asta a lucrat pentru că nu doar că nu găsea nimic pentru calificarea lui, dar atunci când apărea ceva pe site-urile de job-uri, el era candidatul cu numărul 1000+. Oferta mică, cererea mare. Până când i-am sugerat eu să nu mai trimită cv-uri prin intermediul bestjobs/ejobs/bizoo sau care site-uri or mai fi, ci să meargă la târguri de recurtari și să depună cv-ul direct pe mail-ul de contact al angajatorului. De atunci telefonul lui sună mult mai des și participă la mult mai multe interviuri decât înainte. 

Liceenii vesnic anonimi

Ideea pentru acest articol am avut-o astăzi în autobuzul 30, când am mers de la Nord, de unde mi-am făcut plinul de mâncare sănătoasă de la Redis, la facultate. În fața mea erau doi studenți, care discutau despre pariuri sportive. Nu eram prea atent la discuțiile lor, până când au început să discute despre sală (de forță) și tot ce este asociat: exerciții, nutriție, somn, etc. Discuțiile au mers apoi înspre fete și cum că unul dintre cei doi studenți a fost la o primă întâlnire cu o fată și simțea după trei ore că vroia să o ia de soție. La final vorbeau despre greșelile de marketing pe care le făcea mama unuia dintre ei, care deținea un magazin: nu avea promoții, reduceri și, practic, nu făcea nimic pentru a fideliza clientul. 

autobuz liceu

Același student povestea cum că un client cumpărase de 700 de lei, iar femeia nu îi dăduse nici măcar un suc, sau ceva pentru a-i mulțumi pentru suma serioasă pe care a cheltuit-o acolo. Deja mi-am schimbat părerea despre ei iar când au coborât, am încercat să îi privesc în felul în care ar fi făcut-o o femeie (nu vă gândiți la prostii). Unul dintre ei avea o pereche de blugi gri deschis, o cămașă cam de aceeași culoare, dar cu dungulițe verticale fine și apropiate între ele, adidași și o curea neagră. ”Classy” m-am gândit.

Angajatori cu pretentii

 

interviuLa fel cum orice new york-ez este barman macar o data in viata, orice roman care se respecta trece macar o data prin fata Departamentului de Resurse Umane (HR) pentru a sustine un interviu de angajare. Acest departament si-a facut in timp o reclama extrem de proasta datorita unor metode complet neprofesionale de gestionare a unui interviu. Iar odata cu adoptarea noului Cod al Muncii, care, dupa parerea mea, rezolva anumite probleme dar inrobeste angajatul si mai mult, HR-ul parca a luat-o razna de-a binelea. 

Nu mai e indeajuns sa iti ceara experienta egala cu jumatate din anii tai biologici. Nu mai e indeajuns sa iti spuna ca te vor anunta de rezultatul interviului si sa nu o faca. Nu mai e indeajuns ca sa te cheme la interviu pentru un job deja luat in prealabil.

Acum procesele de recrutare dureaza si 6 luni (timp in care angajatii de la HR isi iau salariul iar candidatul devine un mort de foame cu un amestec de speranta si deznadejde), numarul de contracte incheiate pe o perioada determinata este impins la maximul legal iar cerintele si procedura de angajare devin din ce in ce mai absurde fata de postul pe care vrei sa il obtii. Daca inainte de criza si de noul Cod al Muncii puterea se afla oarecum in mainile angajatului (pentru ca isi putea gasi oricand altundeva), acum traim vremuri in care angajatorii si departamentele de HR se razbuna. Cu varf si indesat.

Teama de a vorbi in public

Cred că una dintre cele mai mari fobii ale mele este să vorbesc în public…nepregătită. Dacă înainte nu aveam absolut nicio problemă cu asta de câțiva ani fobia s-a accentuat. Ieri am participat la Clubul de Public Speaking alaturi de Vienela si Anca unde Haotik si-a facut curaj si a ținut o prezentare despre (ce altceva decat) Blogging.

Dacă din exterior pot spune că observ fiecare lucru spus greșit, fiecare emoție și gest care ar putea trăda nesiguranța și neîncrederea, îmi vine greu că atunci când sunt eu pusă în situația de a susține un discurs să le aplic. Teama de a vorbi în public nu e una nejustificată ci se bazează pe o experiență pe care am avut-o în facultate când am întârziat la unul dintre cele mai grele și detestate cursuri și profesorul m-a reținut în față câteva minute să vorbesc despre lecția din cursul trecut. 

Cum în facultate sunt puțini cei care își învață în afara sesiunii eram total pe lângă mai ales că la cursul de dinainte nu doar că nu ajunsesem mai târziu, ci nu mai făcusem nici macar act de prezență. Evident că am stat în față a aproape 100 de cursanți nemișcată, cu inima până-n gât de emoție și rușine și în final am luat loc în amfiteatru. Cred că atunci a fost ultima oară când am participat la acel curs, motiv pentru care materia respectivă m-a bântuit din anul doi până în anul patru când cu greu mi-am făcut curaj, presată de împrejurări (trebuia să-mi dau licență) să susțin examenul scris. Examen pe care l-am luat fără probleme dar care a rămas cea mai urâtă amintire a mea din timpul studenției.