Category Archives: Wtf?

Atenție, motan la bord!

Nu chiar la bord, dar titlul asta mi s-a părut super funny și în concordanță cu întâmplarea de mai devreme.

Ce ați face voi dacă ați sta liniștiți cu un prieten în bucătărie savurând o ciocolată caldă după o zi lungă și friguroasă și la un moment dat discuțiile interminabile despre job, reîntâlnirea cu colegii din școala generală, amintiri din vara nu demult apusă ar fi întrerupte de un zgomot ciudat venind de la geam? De mentionat ca geamul de la bucătărie este amplasat la etajul șase 

Asta mi s-a întâmplat mie în urmă cu nici două ore. Am mers să văd despre ce este vorba, nu auzi prea des astfel de zgomote, mai mult decât atât ea clar că ceva mișca. Deschid geamul, o mâță tigrată de culoare portocaliu-închis, cu un cap pătrățos și miorlăit, se chinuia să escaladeze zona. Am luat-o de acolo, era destul de periculos și risca să cadă de la o înălțime mult prea mare ca să supraviețuiască, și primul instinct a fost să sun la toți vecinii de deasupra să văd care dintre ei și-a pierdut motanul. E un animăluț îngrijit, cu zgardă anti-purici, sociabil și tare cumințel.

Am pretentii de la tine chiar daca nu te cunosc

Cam așa se încheia mail-ul dramatic de adio al unui tip care m-a abordat pe Facebook din neantul concretului (ca să cităm din “clasici” încă în viață). Dar să încep evident cu începutul.

Ieri am fost schimbul doi la serviciu și am avut câteva intervale de timp în care efectiv mă plictiseam (știu, nici mie nu-mi vine să cred că spun asta, dar e pe bune) așa că am zis să mă pun online pe chat-ul de la Facebook – lucru pe care nu îl mai făcusem decât o singură dată și asta în urmă cu trei-patru ani – cam când implementase Facebook-ul sistemul de chat pe site. Cum mai găsisem doi prieteni buni online mai stăteam la taclale cu ei. 

Ei bine, n-a trecut mult timp și m-a abordat un anume Ovidiu cu întrebarea “Bună, ce mai faci? Sunt eu, Ovidiu”. El Ovidiu care avea la nume: Tzop Tzoc - click pe nume și vă va duce direct la profilul lui, iar la avatar o poză cu o pisică. Original, așa-i? Noh, inițial am zis că e cineva care mă cunoaște. După două, trei fraze mi-am dat seama că e un alt tip la agățat pe chat, lucru pe care evident că el l-a negat cu vehemență. I-am zis că n-are rost să ne complicăm și să pierdem timpul că n-avem despre ce să vorbim. 

Becuri cu lumină normală unde găsim?

becuriSăptămâna trecută am rămas definitiv fără lumină în dormitor. Siguranța făcea dinainte probleme, ba se mai ardea câte un bec, ba becul se aprindea doar când voia el, și se pare că nu i-a luat mult până să ne zică definitiv pa.

Numai bine că pentru noi a fost prilej de a cumpăra aplică și în dormitor și de a scăpa  de lustra veche și prăfuită. Astfel ca am facut un drum sâmbătă în Brico, ne-am achiziționat una suficient de mare încât să acopere 3 becuri și, evident, că tot eram acolo, am cumpărat la sfatul băiatului de la raion și 3 becuri ecologice. 

Duminică am chemat la noi un vecin cu bormașina din dotare să ne pună minunea pe tavan. Zis și făcut, într-o oră operațiunea s-a încheiat cu succes, camera părea și ea parcă puțin mai mare după in lipsa de lustrei care oricum atârna puțin câș dacă mă întrebați pe mine. Problema a fost când a venit seara și a trebuit să aprindem lumina… Am avut un șoc când am văzut că lumina de la becurile respective era una…de spital! Albicioasă și obositoare și parcă dacă țin lumina aprinsă mai mult de o oră degajă și un miros înțepător de aspirină.

De neînțeles

Sunt multe lucruri pe care nu le înțeleg atunci când vine vorba de oameni, comportamente, strategii de marketing, obiceiuri și mă rog, o sumedenie de alte lucruri. Iar în ultimele două săptămâni am strâns în telefon trei fotografii cu lucruri/actiuni care nu doar că mi se par de neînțeles, dar unele dintre ele frizează cu succes penibilul.  

Primul lucru neînțeles și ridicol este geanta domnișoarei din poza de mai jos. Pe lângă faptul că stătea la casă la bancă să ridice banii de la iubi din Spania, se mai și agita de mamă focului că stă de juma` de oră la rând. De parcă doar ea era cea care aștepta. Și dădea telefoane peste telefoane, ochii peste cap și se bâțâia de colo, colo de parcă în felul asta s-ar fi urnit careva din loc să o lase mai în față.

Sunt poetă, dragă!

poezieSă ne înțelegem încă de la început, să nu existe discuții sau interpretări: apreciez poezia, apreciez oamenii talentați deși, trebuie să recunosc, că sunt foarte puțini cei care scriu versuri pe placul meu. Bun, acum că am lămurit să vă povestesc întâmplarea de ieri când am dat nas în nas cu o fostă colegă de generală. Abia ne-am recunoscut, vorba aia, au trecut ceva ani de atunci, ne aveam la prieteni pe Facebook, mai discutam din an în Paște, dar nimic mai mult.

Dintr-una în alta ea mă felicită pentru blog și mă întreabă cum de mi-a venit ideea să-mi fac unul. Ce să zic, nici eu nu mai știu, așa că un răspuns concret n-am putut să-i dau, pur și simplu a venit inspirația și  am scris. Moment în care, tipa își dă de două, trei ori ochii peste cap, își umflă plămânii la mine de parcă era la interviul pentru postul de PR, și-mi spune cu o voce miorlăită, chinuită și cu un vădit aer de superioritate nejustificat 

 -Eu cochetez cu poezia. Sunt poetă, draga mea!

Would you like some fries with that?

vanzariPrima dată când am întâlnit conceptul de “vanzare proactiva” a fost în urmă cu 2 ani când m-am angajat ca operator relații cu clienții. Nu am făcut niciun curs de vânzări vreodată, nu am terminat ASE-ul așa că dețineam pe vremea aia cunoștințe minime în arta de a vinde un produs sau serviciu. Nu că în timp aș fi devenit mai brează că doamne ajută acum nu mai trebuie să vând nimic nimănui.

Ei bine, job-ul presupunea să preiei solicitările clienților, să le rezolvi cu brio și după ce simțeai tu că totul e în regulă cu omul de la capătul firului deschideai un program de vânzări și te apucai să îi promovezi ceva servicii promoționale sau, mă rog, încercai să-l faci să creadă că oferta aia e personalizată pentru el și pentru nimeni altul. 

În teorie totul părea ușor, de cele trei interviuri și de training-ul de o lună și jumătate trecusem cu bine, așa că nu-mi rămânea decât să pun în practică ceea ce învățasem la cursuri. Problema era că…majoritatea care sunau o făceau pentru a reclama ceva: o factură mare, un serviciu de care nu era mulțumit, o ofertă pe care nu mai recunoștea că o acceptase și tot așa. Așa că duceam muncă de lămurire cu clientul zeci de minute, încercam să-i calmez pe cei mai colerici dintre ei (de regulă cei cu costuri suplimentare de-a dreptul amețitoare de 5-10 cenți) și la final când era să deschid progrămelul minune de vânzări mă blocam.

Push-up pentru buci!

Da, da … ați citit bine! Push-up pentru buci! Că un fel de sutien doar că nu pentru țâțe ci pentru cur fund! Astăzi a fost ultima mea zi de concediu și am petrecut-o cu diverse treburi și programări.Dupa ce am rasuflat usurata ca mi-am terminat toate treburile, m-am întâlnit cu Oana, fosta mea colegă de facultate, să mai depănăm amintiri, să ne plângem lăudăm cu joburile noastre și, bineînțeles, pentru că la 37 de grade nu se poate altfel, să ne răcorim cu un Frappe cu gheață.

După ce terminaram de flecărit și povestit, Oana a insistat să-mi arate un magazin chinezesc care s-a deschis de curând în oraș și unde se găsesc, citez "rochii frumoase și colorate".  Cum mi s-a pus pata rău de tot pe rochițe (în nici două luni am cumpărat vreo 7, în condițiile în care anul trecut nu aveam niciuna! da știu, mai ramane să le și port) am zis să merg cu ea să vad cu ochii mei minunăția chinezească.