Category Archives: Healthy life

Blugii de vara trecută

greutatea femeilorAstăzi e ziua mea liberă. Azi și mâine e week-endul la mine. De vreo 3 săptămâni week-endul meu se petrece în timpul săptămânii. Trecem peste, nu ne plângem prea tare. Și pentru că mama lucrează în învățământ și mai e puțin până la 1 septembrie moment în care își va reîncepe și ea activitatea, ne-am întâlnit astăzi la mine pentru a găti.

Mă rog, mai mult ea decât eu, eu doar încerc să fiu atentă și să mai prind ceva "trucuri" din mers. (asta dacă nu stau cu ochii în telefon pe Twitter și Facebook). Noh bun, ajunse acasă și îi arătam mamei ultimele mele achiziții în materie de țoale. O bluză, un tricou și-o pereche de blugi.  

Cu câteva ore înainte am mers și în oraș pentru a bea cafeaua într-un local drăguț din centrul orașului și apoi am ajuns acasă să se ne apucăm apuce de treabă. Cum mergeam noi pe drumul spre autobuz, mama îmi zice discret că "Uite, arăți mai bine acum, te-ai mai întremat nițel, da` vezi să nu mai pui pe tine" Eu mă întorc spre ea, mă uit întrebător, și la care mama adaugă așa, mai cu voce sfioasă "La sală când te mai duci? Ziceai că din toamnă, nu? Să se mai ducă din caniculă asta" . 

Cum ai reușit să te menții slabă?

Vă povesteam ieri că vremea schimbătoare de afară a adus ceva probleme și organismului meu. De câteva zile sunt răcită și cum nici Theraflu-urile și nici aspirinele nu și-au făcut prea mult efectul, am hotărât să profit de ziua mea liberă de azi și să merg la farmacie să-mi fac provizii cu ce știu eu că m-a scos din răceală dintotdeauna: nurofen pentru răceală și gripă. La Sensiblu, a două opțiune după Dona în materie de farmacii (și cum la cea dintâi era coadă până la intrare…) m-a servit nimeni altă decât prietena mea din copilărie cu care mai dădusem nas în nas acum câțiva ani pe stradă.

Prima întrebare pe care mi-a pus-o a fost "Cum ai reușit să rămâi slabă?". Acum câțiva ani întrebarea a fost inevitabil cum am făcut și mai ales ce că să slăbesc. Nu am putut sta prea mult la povești, dar cum nu e prima persoană care mă întreabă asta am decis să scriu o serie de articole care să vă motiveze pe cele pe care va confruntati cu kilogramele in plus să scăpați de ele.

 În adolescență nu am avut niciodată probleme cu tenul însă aș fi preferat să am în loc să fiu mereu mărimea L. Eram complexată până peste urechi de faptul că , chiar și pe vremea aia, cele mai frumoase haine erau croite pentru slăbănoage. Ori cum eu eram și mică de înălțime și pufoasă (1,63 si vreo 60 de kg) toate perechile de blugi în care încăpeam erau mai lungi cu 20 de centimetri. Așa că de fiecare dată când mergeam la cumpărături era un chin pentru mine fiindcă nu-mi găseam nimic pe măsura mea care să-mi vină și bine.  

Anticoncepționalele nu îngrașă, mâncarea da.

Am tot auzit scuza fetelor care s-au îngrășat subit: "Am luat anticoncepționale, și d-asta m-am îngrășat…știi că eu nu eram așa înainte" Da, nu erai așa înainte pentru că nu mâncai un pui întreg la masa de prânz. Ba mai mult, acum ceva vreme auzeam la radio în exces o reclamă la o pastilă minune care te ajuta să nu te mai îngrași cand iei anticoncepționale. Reclama prezenta două duduițe care voiau să iasă în oraș:

Duduia 1: Hai dragă să mergem în oraș, mâncăm o prăjiturică!
 
Duduia 2, cu o voce ofuscată și mâhnită în același timp: Nu pot, de când iau anticoncepționale m-am îngrășat și încerc să mă abțin de la dulciuri.
 
Duduia 1: Cum, n-ai auzit de pastilele X? Eu de când le iau nu mai am probleme cu anticoncepționalele. Pot mânca în voie cât vreau fără să mă îngraș.

Menționez că dialogul este reprodus aproximativ. Așadar, ce voiam să spun este că și eu iau anticoncepționale de mai bine de un an și nu m-am îngrășat nici măcar 100 de grame. Nu, nu am luat nicio altă pastilă minune care să mă ajute în acest sens ci pur și simplu am mâncat normal. Da, este adevărat că unele anticoncepționale îți fac poftă de mâncare, dar acu` nu te pune și tu să mănânci 3 porții la fiecare masă și o sacoșă de dulciuri, că mai apoi să te plângi că te-ai îngrășat 10 kg în două luni.

8 pași importanți pentru o viață sănătoasă

Despre sănătate și nutriție v-am tot povestit, dar m-am gândit să structurez cei mai importanți opt pași care trebuie parcurși in opinia mea pentru a avea o viață sănătoasă. Nu, nu mă dau atotcunoscatoare pentru că sunt mulți dintre ei pe care nici eu nu i-am urmat încă, dar sper ca în timp să fiu suficient de motivată și să am destulă determinare că s-o pot face. Așadar….
 
 1. Lasă-te de fumat! Da, eu sunt ca popa care predică dar nu respectă. Știu cât de nociv este fumatul chiar dacă-l practic cu inconștienta omului vicios, dar sper ca într-o zi să mă trăsnească hotărârea cea mare și să vreau și eu măcar să încerc sa devin nefumătoare.

2. Slăbește! Dacă ai probleme cu kilogramele în plus ar trebui ca pierderea lor să fie o prioritate pentru tine! Primul pas în acest proces este să vrei să mănânci mai puțin. Sau să mănânci mai des însă alimente cu puține calorii: fructe, legume, lactate. Obezitatea este unul dintre principalii dușmani ai societății noastre. Gândește-te atunci când ți-e foame că organismul tău nu are nevoie de tot ce ți-ai propus să consumi. Eu așa am făcut în urmă cu 3 ani când am început procesul de slăbire. Îmi repetam că un om trăiește aproape o lună fără niciun fel de mâncare iar pieptul de pui și iaurtul pe care le consumam eu zilnic la vremea respectivă erau mai mult decât suficiente.

Importanţa hidratării

A venit căldura şi odată cu ea nevoia de hidratare a organismului este cu atât mai mare. Totusi nu trebuie să neglijăm nevoia organismului de lichide nici în celelalte anotimpuri.  Doar pentru că simţim mai rar senzaţia de sete, nu înseamnă că organismul nu are nevoie de hidratare. E ştiut faptul că individul în stadiul sau embrionar este alcătuit 95% din apă, un bebeluş de 2 luni din 75%-80%. Insa odată cu maturizarea şi îmbătrânirea organismului, acest procentaj scade ajungând până la 65%. De aceea e foarte important să ne menţinem organismul hidratat pe tot parcusul zilei. Despre cantitatea optimă de apă pe care trebuie s-o consumăm se vorbeşte zilnic, adevărul este că fiecare organism are funcţionalitatea sa, astfel că unele persoane simt nevoia de mai multă apă iar altele de mai puţină. Cert e că, aşa cum spuneam anterior, deşi unii dintre noi simţim că ne e sete mai rar, nu trebuie să neglijăm cantitatea de lichide pe care o consumăm, astfel că e necesar ca în fiecare zi să bem minim 2 litri de lichide.

Eu ştiu că fac parte dintre cei care obişnuiau să bea nu puţine, ci foarte puţine lichide pe zi. Adică singura mea sursă de hidratare era cafeaua sau frappe-ul de dimineaţă şi ocazional un pahar două de cola/suc în timpul zilei. Lipsa mea de preocupare în privinţa consumului zilnic de lichide nu mi-a adus decât neplăceri şi complicaţii, de aceea m-am gândit să împărtăşesc cu voi de unde îmi iau eu aportul de lichide zilnic, chiar dacă de cele mai multe ori ajung sa indes apa pe nerăsuflate, atâta nu-mi vine a o bea.

Legumele şi Frunctele sunt foarte bogate în apă şi ajută foarte mult la hidratarea organismului, astfel că eu încerc să consum zilnic măcar câteva dintre următoarele:

  • Pepenele  verde. E 95% apă, aşa că după 3 felii mari de pepene nu te speria dacă o să ieşi la toaletă mai mult că după o sticlă de bere.
  • Castravetele. Are un efect puternic hidratant asupra organismului.
  • Papaya. Acest fruct conţine luteină- un carotenoid transformat în antioxidant.

De asemenea un aspect important de care am invatat sa tin cont este temperatura lichidelor pe care le consum. Dacă de exemplu beau apă foarte rece pe moment simt că e totul ok, că mi-a trecut setea, însă după 20 minute revine iar. Aşa că, deşi ştiu că nu e deloc refreshing, vă recomand să consumaţi lichidele la temperatura camerei. Bine, când zic lichide mă refer la apă, că sucurile şi berea ştiu că nu-s deloc bune dacă nu sunt foarte reci. Şi să nu uităm că cu cât vom consuma lichide foarte reci cu atât vom creşte riscul unei răceli chiar în plină vară. Şi dacă nu-i plăcut sa consumi apa la temperatura camerei, imaginaţi-vă cât de neplăcut e să zaci în pat la 40 de grade.

 Un alt lucru bine ştiut e că băuturile carbogazoase şi alcoolul înlesnesc procesul de deshidratare. Aşadar, dacă întrebaţi de ce după un pahar de cola rece încă aveţi senzaţia de sete, este pentru că nici cola şi nici alte băuturi acidulate nu ne ajută deloc la hidratarea organismului. Iarăşi un aspect de care nu trebuie să uităm este consumul de lichide după ce am făcut efort fizic. Nu e recomandat, deşi simţim că ne topic de sete, să bem apă imediat după ce alergăm, mergem cu bicicleta, facem sport. E indicat să aşteptăm 10-15 minute să ne "tragem sufletul" după care să începem să bem cantităţi mici de apă la intervale de 5-10 minute. Căci dacă dăm pe gât imediat un litru de apa rece riscăm să ne lovească şi pneumonia şi să afectam şi buna funcţionare a stomacului.

Sper că aceste mici sfaturi să vă fie utile şi să nu neglijaţi niciodată nevoia de hidratare a organismului. Cercetătorii (şi nu cei britanici) spun că cei care consumă zilnic în medie 6 pahare de apă sunt cu 80% mai puţini expuşi la cancerul de vezică. Aşadar, un corp sănătos e unul constant hidratat, iar voi, doamnelor, nu uitaţi că un ten frumos şi sănătos se obţine nu doar prin hidratarea exterioară (creme, loţiuni)!
 
 Răcoroase îmbrăţişări!

Exercitiile fizice. My (almost) daily routine.

Ma laudam   Va spuneam acum ceva vreme că mi-am făcut abonament la sala de fitness. Ei bine dacă la început a fost aşa un moft, acum pur şi simplu dacă trec 2-3 zile fără să merg simt nevoia s-o fac. Nu doar că mă simt mai bine fizic, dar şi psihicul meu e parcă revigorat. Şi pentru că eu încurajez sportul şi mişcarea de orice fel, am să vă împărtăşesc rutina mea de la sală.
De regulă merg la sală de 3 ori pe săptămână. Abonamentul full pe lună costă 120 ron iar o şedinţă de o zi e 25 ron. Deci clar nu ai niciun avantaj dacă optezi să mergi ocazional. Asta dacă nu vrei să mergi doar de 2 ori pe lună şi nu faci nicio brânză.
De la mine până la sală fac aproximativ 15 minute pe jos. La început m-a cam enervat că trebuie să merg destul de mult pe jos şi eram gata să o las baltă, dar am zis că o fac pentru mine şi nu pentru altcineva; şi că lucrul ăsta e important pentru mine şi dacă manifest o asemenea procrastinare pentru propriile plăceri ce pretenţii să mai am când fac lucruri pentru alţii?

PROGRAMUL DE CARDIO.

10-15 minute pe banda de alergat. Fără pauze. Adică atunci când mă opresc din alergat, mă opresc de tot. La început abia reuşeam să alerg 4 minute legate la viteza 8, după care trebuia să scad viteza şi să merg. Acum alerg fără probleme minim 10 minute la viteza 9. Fac bandă la început pentru că vin odihnită şi alergatul şi cardio tin în general loc de 'incalzire'.
10 minute bicicletă.
Cred că aici obosesc cel mai tare. Nu transpir la fel de mult făcând niciun alt exerciţiu ca atunci când pedalez. Şi când mă dau jos de acolo abia îmi simt picioarele.
Apoi iau o scurt
ă pauză de 5 minute, timp în care îmi trag sufletul, beau juma de bidon de apă şi trec la…aparate (nu, nu la pacanele)

LA APARATE.

Încep cu exerciţiile pentru braţe la diferitele aparate. Fac cam 3 serii de câte 10 la 3 aparate diferite. Apoi urmează aparatul unde exersez tractiunile asistate. Fac iarăşi o pauză şi continui cu exerciţiile pentru picioare. (fac cam 6 serii a câte 10) şi apoi trec la presă. Abia împing 10 kg în 3 serii, dar tot nu mă las. Mai ales că presa e singura care îmi dă febră musculară la fese. Şi ştim cu toţii ce înseamnă asta.
 
Moving on.
Revin la exercitiile pentru brate, de data asta folosind ganterele. (fac cu 2 de câte 3 kg fiecare)  şi încerc diverse exerciţii pe care mi le-au arătat instructorii din sală. Nu mă întrebaţi de ce insist atât de mult pe mâini, pentru că am eu păsăricile mele. Vreau ca braţele mele să arate ca cele ale Umei Thurman în filmul 'Kill Bill". She was amazing! And great movie, btw! Ultima parte a sesiunii de exerciţii o reprezintă abdomenele. Fac 3 serii a câte 20 de abdomene: 10 dintre ele le fac cu greutate de 5 kg şi 10 fără nicio greutate. Cred ca stim cu totii ca burtica e cel mai greu de dat jos si de tonifiat. La partea cu datul jos eu n-am probleme, insa ii v
ăd pe alţii cum se tot chinuie, şi imi dau seama că trebuie să fie tare dificil. Dar dacă mergeti la sală pentru slăbit e musai să respectaţi si un regim alimentar, altfel nu faceti nicio mare scofală. După care, dacă mai am suflu, mă duc să beau şi cealaltă jumătate de bidon de apă, mă schimb şi plec spre casă. Din fericire niciodată nu mă nimeresc singură, aşa că drumul nu-i deloc plictisitor.
 
 *TIP: dacă vreţi să nu faceţi bătături în palmă de la aparate şi greutăţi, cumpăraţi-vă mănuşi speciale cu silicon. Eu asta am făcut şi sunt pe deplin mulţumită şi satisfăcută. După 2 luni de tras fără mănuşi, mâinile mele arătau groaznic. Acum trebuie să le bibilesc, să le cremuiesc, să le fac din nou frumoase şi catifelate.

V-am  prezentat programul meu de exerciţii fizice în speranţa că să vă inspire şi, cine ştie, poate o vă şi motiveze. Să nu uităm că mişcarea nu ajută doar la slăbit ci şi la tonifiat muşchii corpului, la întărirea sistemului imunitar şi la prevenirea mai multor boli cardiovasculare. Aşadar, eu am ales să fac mişcare, că de fumat tot nu m-am lăsat deşi mi-am propus de 1000 de ori până acum, si am zis ca măcar să nu îmi bat joc de tot de organismul meu.

Mancam sanatos? Daca ne tine buzunaru`

De vreo cativa ani incoace tot auzim ca trebuie sa mancam bio-eco, ca uleiu de floarea soarelui nu mai e ce era, ca ne trebuie de masline, de argan, de arbore de cocos si de cine stie ce alte plante, numa` ala de floarea soarelui nu. Nici legumele nu mai sunt bune, ca- cele din supermarket-uri sunt tratate cu pesticide, crescute cu 'steroizi' , toxice,cah! Daca mergem in piata, la fel…taranii nu-s igenici, cum sa cumperi branza de la ei, ca-s nespalati, ca pana si ei urgenteaza cresterea cepei si a cartofului si nici ale lor nu mai sunt ca altadata!  Pan` la urma, ce pana mea,  nici taranii nu mai sunt eco, s-au modernizat si ei!

Dulciurile nu sunt bune, sarea nu-i buna, pastele ingrasa, pestele-i radioactiv, carnea-i infestata, fructele au prea mult zahar, sunt tratate si le halesti degeaba ca nu-ti aduc niciun aport de vitamine, lactatele sunt fierte si rasfierte, laptele-i stricat, carnea de  de pui nu-i sanatoasa decat daca alearga gaina prin curte si ciugule iarba asteptand nerabdatoare calcatu` cocosului, in niciun caz daca creste in 4 metri patrati cu alte surate de-ale ei.

Sucurile acidulate dauneaza stomacului, cafeaua creste tensiunea, sucurile neacidulate oricum nu-s naturale, asa ca tot chimicale bei, mai bine o dai pe bere, daca n-are si aia in compusi cine stie ce alte chimicale. (vezi berile cu lamaie)

Daca ne gandim bine,  preparatele de soia sunt scumpe si mancarea bio in general, iar sa alergi dupa gaina taranului si sa stai cu galeata de lapte la sfarcu vacii nu-ti permite nici timpu si nici banii. Ca sa mananci sanatos iti trebuie un salariu pe masura. O solutie ar fi sa ne apucam sa crestem rate pe balcon si sa cultivam rasad de ceapa si alte legume.

Insa nu va agitati, si daca mancam toata viata eco-bio, pe la 50-60 de ani vom fi la fel de zbarciti si cu zdranganeli in oase ca si cei care au mancat hamburgeri si friptane de porc, hai poate cu un colesterol mai mare si cu o sansa de a da ortu` mai devreme cu 5 ani decat ei, da` pana la urma se merita sa stai o viata stresat de ce mananci, cat mananci, cand mananci pentru 5 ani de viata in plus? Mai ales ca vorbim de 5 ani peste cei 70, nu 5 ani la tinerete, sa ne`ntelegem.