Be my friend
Aboneaza-te prin e-mail
Lady Shoes
Ia-ma la tine :)
<a href="http://questioare.com" target="_blank" name="Questioare"> . <img src="http://questioare.com/banners/strumfita.jpg" alt="questioare" border="0"/ > </a>
Proud to be here
Category Archives: Life as we know it
Sasha-Scaritză – puiul de pisică de pe scara blocului
Acum câteva zile, mai exact marți seara, pe când mă întorceam înfrigurată de la serviciu și mă pregăteam să apăs butonul de chemare a liftului cu degetul meu semi-înghețat pentru că absolut niciodată n-am purtat mănuși (dar asta e o altă poveste și pățanie prin care am trecut recent și despre care o să vă povestesc într-un articol separat), am auzit ceva mișcându-se prin bezna care domnește pe scara blocului în fiecare seară după lăsarea întunericului.
Încerc să înțeleg și zău dacă-mi iese de ce nu se sesizează nimeni să înlocuiască becul care s-a ars acum cine-știe-câtă vreme. Ma pregateam sa deslușesc cu privirea ce se întâmplă și astfel văd, cu greu, un ghemotoc pufos care încerca să urce o treaptă pentru a ajunge probabil la etajul superior unde cu siguranță ar fi fost ceva mai cald decât acolo, unde vântul șuiera cu nesaț ca la el acasă.
Lăsăm sau nu bacșiș?
.gif)
Săptămâna trecută am ieșit împreună cu mai mulți prieteni la un local undeva departe de oraș, la aer liber si verdeață, unde am avut parte de o servire, zic eu, ireproșabilă. Ba mai mult, chelnerul era foarte sociabi, eu jucam Angry Birds și mi-a explicat cum să trec de un anumit nivel. Da știu, pretty lame să te joci pe telefon când ieși la terasă dar pur și simplu mi-a intrat în reflex ca atunci când ajung undeva să-mi scot telefonul din geantă, să verific mail-ul si site-urile de social media și apoi să mă joc 2-3 nivele din câteva joculețe.
În apărarea mea spun că totul durează aproximativ zece minute, așa că nu pierd foarte mult din socializarea-propriu zisă. Mă rog, ideea de baza-i că ospătarul a fost foarte amabil și prompt.
La final, după notă de plată, am convenit ca fiecare să lase acolo câte ceva. Bun, i-am lăsat chelnerului ceva bacșiș – unul optim pentru consumația făcută- zic eu, și ne-am îndreptat spre oraș. În mașină dintr-una în alta s-a ajuns la discuțiile despre bacșiș.
Ce spui unui om
…care tocmai ți-a mărturisit că și-a pierdut tatăl într-un accident de mașină și mama lui suferă de cancer? Când tu îi spui că pleci în concediu și îl întrebi el ce face vara asta și îți spune că… supraviețuiește durerii? Ce spui unui om căruia i-ai promis în ultimii ani că va veți intalni mai des decati ți-ai promis ție că o să renunți la fumat și la cumpărat nimicuri? Cum consolezi un prieten cu care odată împărțeai atât de multe și care, deși sunteți departe, încă îl simți ca fiind parte din viața ta?
Ați observat că sunt oameni pe care-i vedem zi de zi, le vorbim, comunicam cu ei, dar care nu lasă nicio urmă în sufletul nostru? Sunt acolo, îi apreciem dar nu ne marchează în niciun fel. E că și cum față de ei emoțiile ne-ar fi blocate. Și dacă într-o zi n-ar mai fi prin preajmă abia dacă am observa. Și sunt acei oameni cu care poate ne-am întâlnit de mai puține ori și am împărțit mai puține momente dar la care nu trece o zi fără să ne gândim? Nu mai sunt la fel de prezenți în vietile noastre dar în suflet ei și-au păstrat același loc de-odinioară?
Cumpar timp pentru mine
Zilele astea am simțit tot mai mult cât de repede trece timpul. Cât de mult mi-aș dori să existe o bancă a timpului de unde să pot împrumuta timp liber. Și să-l plătesc la pensie croșetând pentru copiii din Antarctica sau făcând orice altceva care să compenseze timpul pe care acum îl vreau și nu-l am.
Îmi doresc timp pentru mine, timp să pot face lucrurile care-mi plac, căci ori de câte ori zic că azi îmi vor rămâne și mie câteva ore să le umplu cu ceea ce mă relaxează, apare câte ceva care trebuie rezolvat.
Și uite așa se duce timpul meu personal. Aștepți un an de zile să te relaxezi o săptămâna în concediu și când revii simți că s-a scurs mult prea repede și că vei fi nevoit să mai muncești iar încă pe atât ca la anul să respiri și tu ușurat câteva zile. Ne pierdem în fiecare zi printre orele petrecute la serviciu, printre treburile care trebuie făcute, printre facturile care așteaptă să fie plătite, printre drumurile de la supermarket și-napoi și ne mai întrebăm de ce dăm din umeri atunci când vine vorba să împărtășim pasiunile noastre. Nu mai avem timp de ele sau dacă găsim acolo firimituri de vreme ne amăgim doar cu gândul că am reușit să facem ceva pentru noi.
Când simți că nu mai ești la fel de tânăr
…ca să nu zic când știi că îmbătrânești că încă suntem tineri și termenul de îmbătrânire l-aș folosi doar în sensul de super exagerare și momentan nu-i cazul. Că nu mai ești ca la 17 ani când viitorul încă nu era bine scris, când încă puteai alege și te puteai răzgândi și orice decizie neînțeleaptă era privită ca o lecție nouă de viață, nu mai e pentru nimeni un secret. Ai trecut de 25 de ani și parcă, deși ești încă în perioadă de vârf a tinereții, resimți altfel totul.
Lăsând nota gravă a introducerii la o parte și trecând într-un registru ceva mai tragic comic, zilele trecute m-am trezit, aproape inconștient, gândind sau luând decizii pe care în urmă cu câțiva ani nici măcar nu le-aș fi luat în calcul. Bine, treaba e de ceva vreme, nu s-au întâmplat toate în 2-3 zile dar mă rog, în ultimul timp situațiile au fost destul de dese încât să-mi ridice o sprânceană în semn de întrebare și să-mi provoace un oftat adânc al resemnării în fața unui timp care curge de-acum înapoi oricât ne-ar plăcea să credem că lucrurile nu stau chiar așa.
Am pastrat o cutie de la o pereche de adidași care stă pe hol de vreo doua săptămâni. Nu am aruncat-o pentru că m-am gândit că… cine știe când îmi va trebui la ceva! La ce anume mi-ar putea servi o cutie de carton, nu știu, cert e că încă nu m-am hotărât ce să fac cu ea, nici dacă s-o arunc, nici dacă s-o mai las să zacă pe hol sau să-i caut un alt loc în care, sper eu, voi găsi la un moment dat ceva care merge depozitat acolo.
Cum invatam sa economisim?
.jpg)
Eu și cu El Hombre suntem probabil printre cei mai cheltuitori oameni pe care-i cunosc. Pur și simplu nu ne șade bine cu banii în buzunar mai mult de câteva zile. Poate pentru că suntem tineri, la început de drum, de vreo 2 ani pe banii noștri și tot de pe atunci scăpați de pe băncile facultăților. Ei bine totul e bine și frumos până când luăm salariile. Și atunci parcă toate nevoile noastre comune intră într-un conflict de interese din care cu greu mai ieșim.
Împărtășim amândoi pasiunea pentru gadget-uri așa că nu ne-am sfiit niciodată să dăm banii pe console, telefoane, ebook-uri, lcd-uri, laptop-uri și netbook-uri etc. Însă după ce ne facem stocul anual ne rămân doar obsesiile fiecăruia separate. Eu mă întorc către magazinele de haine, accesorii și cosmetice și el către magazinele virtuale de cabluri și dvd-uri originale cu filme și jocuri. Săptămâna trecută am picat cum nu se poate mai prost pentru mine: schimbul doi. Adicătelea am terminat programul de lucru la 22:00.
Evident, El Hombre mă așteaptă în curtea companiei cu mașina că doar nu-și lasă mujerea să vină singură cu autobuzul la ora aia când se știe că doar bagabontii se mai urcă în el profitând de programul neprelungit al controlorilor RATP. M-am urcat în mașină bodogănind ca de obicei că a fost o zi nașpa, că sunt nervoasă, etc.
Don`t (always) let your mind do the walking
Cele mai mari greșeli pe care le facem sunt cele pe care mintea noastră le generează cu succes. De-a lungul timpului mi-am impus să pun un stop mare și bolduit între mecanismele cu care mintea mea funcționează și să încerc să o educ să le elimine. Dacă personalitatea ne-o putem educa mai ușor, obiceiurile minții noastre sunt dificil de îndreptat, însă ca în orice situație exercițiul face diferența.
Nu presupune că știi dinainte. Nu degeaba înțelepciunea toltecă ne învață că presupunerea e mama tuturor eșecurilor. Am învățat-o pe pielea mea în relația cu clienții companiei pentru care lucrez. Sunt tentată să afirm că știu care e problema lor dinainte ca ei să o exprime. Mintea mea face conexiunile pe baza experiențelor pe care le-am avut anterior cu alți clienți. Dacă aceștia folosesc același ton, încep prin a prezenta situații similare, imediat, fără să conștientizez chiar, nu mai ascult cu atenție până la sfârșit problema și presupun greșit că am deja soluția salvatoare. Nu zic, de multe ori s-a întâmplat să am dreptate, însă nu puține au fost situațiile în care am dat-o în bară și a trebuit să depun eforturi mărite pentru a salva impresia clientului, pentru a-l mulțumi și pentru a-i soluționa cu adevărat problema. Așa se întâmplă și în viață, lăsăm mintea să creeze pentru noi conexiunile și nu mai ascultăm cu atenție doar pentru că ne ascundem sub confortul falsei asumpții că deja știm ce urmează.
