Un subiect delicat atunci când vine vorba de relația de cuplu este fără îndoială cel al recunoașterii greșelilor. Mie una mi-e greu să admit că am greșit. Prefer să dau vina pe orice altceva: ziua de la muncă, aglomerația din autobuz, coada de la poștă, orice care poate în vreun fel să-mi justifice greșeala.
Eu în sinea mea simt că am făcut sau spus ceva greșit, că am acționat fără să mă gândesc la el, dar de multe ori îmi vine greu mai întâi să accept față de mine și mai apoi să admit în fața lui. Nu e vorba că nu sunt deschisă, căci sunt, dar de cele mai multe ori ne e greu să recunoaștem atunci când greșim de teama de a nu fi judecați.
Chiar dacă ai o relație super deschisă cu cel de lângă tine, vă împărtășiți tot, întotdeauna vor exista rețineri atunci când consideri că faci ceva greșit față de el, dacă să-i mărturisești sau nu, ce va crede despre tine si daca se vor schimba sau nu lucrurile între voi.
Dar credeți-mă pe cuvânt că nimic nu se compară cu sentimentul pe care ți-l dă, cum să-i spun, eliberarea, atunci când spui exact ce ai pe suflet ca și cum nimeni nu te-ar auzi și te-ar condamna. Eu experimentez de ceva timp sinceritatea asta și mă simt excelent. Am mai multă încredere în mine, în noi și în comunicarea dintre noi. Și având o astfel de atitudine proactivă îl încurajez și pe el să procedez e la fel. Ok, poate nu întotdeauna reacțiile lui sunt dintre cele mai mulțumitoare dar cred eu că în final, cel puțin într-o relație de cuplu, sinceritatea trebuie apreciată.