Category Archives: Redescopera Romania 2011

O poveste cu happy end #dinRomania

Nu credeam ca in acest Redescopera Romania o sa invat atat de multe lucruri despre oameni. Caci despre locuri am tot vorbit, despre cat de frumoasa e zona Dobrogei si Delta Dunarii, si din toata inima va indemn sa mergeti sa o vizitati, pentru ca fiecare coltisor merita. Pozele sunt convingatoare, dar niciun obiectiv si nici macar cel mai talentat fotograf nu vor putea capta si nu vor putea transmite toata splendoarea peisajului si nu va vor produce emotiile acelea vii pe care le simti cu sufletul si nu cu privirea.

(nu stiu exact cine mi-a facut poza, dar e atat de reusita…Multumesc!)

  • Am invatat ca bloggerii au viata, chiar daca mai mult in online. :D glumesc, desigur.
  • Am invatat ca desi oamenii au acelasi scop intotdeauna vor exista metode variate pentru atingerea lui.
  • Am invatat ca daca pentru tine ceva e important nu inseamna ca cel de langa va considera intcomai.
  • Am invatat ca frumusetea peisajelor si bucuria pe care ti-o transmit ele compenseaza oricare alte lipsuri.
  • Am invatat ca, asemenea  apelor, lucrurile sunt linistite in aparenta dar mult mai complicate in esenta.
  • Am invatat, inca o data, ca nu intotdeauna prima impresie e cea relevanta.
  • Am invatat ca oamenii sociabili nu sunt intotdeauna cei mai binevoitori.
  • Am invatat ca bloggerii din Romania sunt frumosi. From the inside.
  • Am invatat ca niciodata nu poti alege cele mai potrivite si frumoase cuvinte pentru a descrie cele mai intense emotii.
  • Pentru toate aceste lucruri si pentru momentele superbe pe care le-am trait, va multumesc!

In continuare trailerul din primul comedy-thriller de mare succes cu bloggerii #dinRomania

 

Bloggeri sarind take two from trafictube on Vimeo.

 

Regia: RazvanBB

Scenariul: Doru Panaitescu

In Rolurile principale: Doru Panaitescu, Augustin Radu, Adi Mihailteanu, Mugur Patrascu, Zdeto, Alex Dima, Toma Nicolau, David Pripas, Elena Marcu, Anca Bundaru, Miruna Siminel, Laurentiu Buica ,Gabriela Pieleanu, Pyuric, Ana Musat, Ioana Macoveiciuc, Roxana Precu, Andrei Nichita.

Toate povestile le puteti vedea aici

Producatori:

Redescoperă România este un proiect Petrom, impreuna cu BCR, Dacia, Romtelecom, Paralela 45 şi Muzeul National al Taranului Roman.

Ziua #5 Printre amintirile de azi

Ziua de azi a fost cumva retrăirea descoperilor de ieri. Ştiţi, aşa cum v-am zis, eu ieri nu am redescoperit nimic. Pentru mine a fost o încântătoare descoperire. Astăzi în schimb, plimbându-ne în locurile de ieri, a reprezentat pentru mine redescoperirea. Redescoperiea unei amintiri recente si totusi atat de departe, acel gust dulce al amintilor de ieri. De câte ori oare ne dorim să retrăim ziua de ieri? De câte ori simţim că acel mâine va fi momentul unic de azi? De cele mai multe ori lucrurile se schimbă, noi ne schimbăm şi ziua de ieri pare undeva departe şi atât de la fel ca şi precedentele şi viitoarele, încât nu ne gândim niciodată de însemnătatea clipelor. Aşa banale cum ne par ele. Dacă am şti că poate ziua de azi nu va mai fi la fel că cea de mâine, că rutina de azi va deveni amintirea de mâine, am preţui mai mult momentul de acum? L-am simţi oare altfel?

Aici în Deltă e un colţisor rupt de realitate. Şi oamenii de aici sunt altfel. Sunt vii. Trăiesc. Când şoferul bărcii noastre ne-a spus că nu are cont de Facebook, în prima fază am rămas toţi surprinşi, cu mirarea omului de metropolă. Cum să nu aibă cont de Facebook? Mai târziu am realizat că omul ăla la 27 de ani, fără Facebook, fără Twitter şi fără alte instrumente de comunicare care pentru noi sunt indispensabile, chiar şi când suntem în mijlocul apelor, e împlinit. Ştiţi cum? Împlinit cu fericirea şi împăcarea omului primordial, a omului care simte încântarea şi bucuria altfel decât noi. Omul care nu are nevoie de conturi în online, de tehnologie şi de aglomeraţia oraşelor pentru a se simţi viu? Sunt curioasă cât timp ne-ar lua să ne refacem şi să reprioritizam ceea ce contează cu adevărat, dacă ne-ar desprinde cineva de toate aceste instrumente de care suntem dependenţi cu fiecare centimetru pătrat al fiinţei noastre, fără de care simţim că ne pierdem identitatea şi apartenenţa. Am putea oare să ne trezim dimineaţa şi să ne bucurăm doar pentru că…trăim, că respirăm şi să ne continuăm în tihnă ziua?

Pentru toate aceste momente frumoase…

Pentru ca impreuna am descoprit locuri frumoase…

….si am inaltat zmee

bucurandu-ne de acel sentiment pe care-l simtim  al nostru tot mai putin…

LIBERTATEA…

*Pozele sunt facute de Alex Dima

________________________________________________________________________________________________________________

Redescoperă România este un proiect Petrom, impreuna cu BCR, Dacia, Romtelecom, Paralela 45 şi Muzeul National al Taranului Roman.

Va multumesc!

Ziua #4 Printre ape

Dacă v-aş spune că Delta are poveşti atât simple şi frumoase, dacă v-aş spune că cele câteva ore petrecute pe barca cu motor au părut o părticică din eternitate, m-aţi crede? Dacă eternitatea s-ar desprinde în mii de părţi spectaculoase, Delta Dunării ar fi unul dintre ele. Eu n-am mai fost niciodată aici şi fiecare moment a fost pentru mine ceva nou. M-am simţit ca un copil care descoperă lumea cu ochi mari şi curioşi. Am fost fascinată şi cei din jurul meu îmi împărtăşeau senzaţia manifestându-şi încântarea prin tăcere. Am văzut cel mai frumos apus de până acum şi m-am bucurat de el cu bucuria şi încântarea unui om care are puţine momente în care iubeşte lumea.

M-am simţit mai aproape de natură şi de splendoarea ei mai mult că niciodată. Ştiţi, îngropaţi în ale noastre metropole, închistaţi în gânduri zilnice, cuprinşi de rutina cu care ne-am obişnuit şi de care cu greu ne desprindem, am uitat să iubim viaţa cu intensitatea copilului din noi. Că nu mai suntem cei de altădată, că acum gândim şi simţim diferit de atunci, e o certitudinea de care suntem conştienţi, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne pierdem si să uităm să trăim frumos.

DO MORE THAN JUST EXIST…LIVE!

Dacă aţi putea să vă desprindeţi de ceea ce sunteţi acum, aţi avea curajul să redescoperiţi omul din spatele măştilor?

 

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

For all those beautiful moments.

*Pozele sunt facute de AlexDima.

_______________________________________________________________________________________________________________

Redescoperă România este un proiect Petrom, impreuna cu BCR, Dacia, Romtelecom, Paralela 45 şi Muzeul National al Taranului Roman.

Multumim!

Ziua #3 Printre nori

Deşi o bună parte din ziua de azi am petrecut-o la crama de la Murfatlar, cele câteva zeci de minute petrecute la Argamum şi la Enisala m-au făcut să mă simt atât de departe de tot. Ştiţi voi, senzaţia aia pe care o ai atunci când te simţi atât de mic şi captiv într-o lume atât de încăpătoare şi de sublimă. Aşa m-am simţit şi eu. Mai aproape de  absolut şi de viaţă ca niciodată. E ciudat cum nişte locuri atât de străine se pot cuibări în sufletul tău şi te pot face să retrăieşti amintirile pe care nu le-ai avut niciodată. Va las aşadar în compania unor poze care spun povestea mai frumos decât aş putea s-o fac eu în cuvinte.

(O moara de vant pe care ne-am oprit s-o fotografie in drumul spre Argamum)

(La Argamum)

(La cetatea  Enisala)

Si ca sa incheiem intr-o nota Bachica, ca tot ne-au zburat gandurile printre nori si chiar mai departe de atat, cam asta am degustat la Murfatlar! Daca aveti drum prin zona, meregeti si vizitati-o, e foarte faina si oamenii de acolo sunt foarte draguti.

 

Pozele sunt facute de AlexDima.

Redescoperă România 2011 este un proiect Petrom, împreună cu BCRDacia,RomtelecomParalela 45 și Muzeul Național al Țăranului Român.

Ziua #2 Printre stele si delfini.

Ziua de astăzi ne-am început-o în portul Tomis. Am asistat la demonstraţiile navale şi aviatice organizate cu ocazia zilei Marinei. Nu era pentru prima dată când participam la manifestaţiile din 15 august aşa că nu m-am putut concentra decât la cât de cald a fost şi la faptul că fiind puţin (mai mult) claustrofobă mă cuprinde panica ori de câte ori nimeresc în aglomeraţii. Asta e şi motivul pentru care atunci când merg la cumpărături în supermarket fac cumpărăturile în grabă, nu stau să analizez preţuri, produs, iau ce e mai la îndemână şi fug repede la casă. A doua oprire a fost la Muzeul de Istorie şi Arheologie. A fost interesant, dar parcă tot cel din Ploieşti îmi place mai mult. Are mult mai multe încăperi şi mult mai fain distribuite. A compensat însă răcoarea din interior.

A urmat prânzul după care partea cea mai intersanta: Delfinariu. Recunosc că nu l-am vizitat nici când eram mică şi mergeam cu ai mei la mare. Întotdeauna preferat bălăceala din mare şi castele de nisip, aşadar când am auzit că vom merge acolo, copilul din mine nu a fost vreodată mai fericit. Prima dată am mers la delfinasi. Atât de scumpi au fost şi de jucăuşi incat aş fi stat acolo toată ziua să-i văd jucându-se. Din păcate însă programul a durat doar jumătate de oră. I love dolphins. Not as much as I love penguins, but still.

 

(Vedeti cat de dragalasi sunt?) Pentru a viziona intreg show-ul micutilor click AICI.

Am văzut şi grădina din împrejurimi cu o mulţime de specii de păsări şi o mini Delta Dunării atât de frumos îngrijită şi de făină. Acolo însă a fost momentul critic pentru relaţia dintre mine şi telefonul meu. Mi-am dat seama că el nu îmi este suficient pentru ciripelile şi wall share-urile mele. Cel puţin nu în astfel de situaţii. Aşadar, cum îi ziceam şi Blondei "Paradoxul unui smarphone e că e şi scump, şi ca să te bucuri de el toată ziua…ai nevoie de două". Este deci un must un al doilea smartphone. Sau o baterie externă, după cum am aflat ulterior de la RazvanBB. Vedem cum facem să se întâmple curând una din două. Sau amândouă.

Ultima oprire a fost la Planetariu unde mi-am amintit informaţii de astronomie pe care ni le povestea atât de în fugă profesorul de geografie: constelaţii, galaxii, planete, sistemul solar. Mi-a plăcut foarte mult şi dacă nu ar fi stat câteva persoane în spatele meu care au trăncănit tot timpul, ar fi fost şi mai fain. Ok, încerc să ignor aspectele negative şi să mă concentrez pe cele pozitive. Nu-i uşor, dar mă bazez pe calităţile mele de autodidact.

Redescoperă România 2011 este un proiect Petrom, împreună cu BCRDacia,RomtelecomParalela 45 și Muzeul Național al Țăranului Român.

Ziua #1 Printre Ruine

Înainte de a începe povestea zilei de astăzi vreau să menţionez că mă bucur mult că am acceptat invitaţia de a participa la Redescoperă România 2011 (Dobrogea) Experienţă e încă la început, dar sunt sigură că ziua de azi e doar începutul unor faine expediţii, descoperiri şi redescoperiri. Mulţumesc organizatorilor şi sponsorilor. Bun, să începem cu inceptul, vorba aia. Dimineaţa a fost crunt pentru mine. A trebuit să mă trezesc la ora 6:00 în condiţiile în care abia am reuşit să adorm pe la vreo 3. E cutumă veche, când ştiu că trebuie să plec undeva şi să mă trezesc dis-de-dimineaţă pur şi simplu nu pot dormi. Indiferent dacă mă pun în pat la 22:00 sau la 3:00. Am ajuns în Bucureşti şi m-am alăturat masinii cu numărul 1 condusă de Bobby Voicu. Aşa de drăguţ ornamentate sunt maşinile că ţi-e mai mare dragul să te uiţi la ele. A fost prima dată când am călătorit cu o maşină Dacia Duster şi nu pot  să spun decât că e foarte spaţioasă, un aspect foarte important pentru mine. Da, am issues cu spaţiul. Trebuie să fie că altfel nu mă simt deloc în largul meu. Pe tot parcursul drumului am ascultat CD-urile lui Pyuric care sunt muuuulte şi faine: de la Michael Jackson la David Guetta şi Pink. Tot acolo m-am îndrăgostit prima dată de HTC Chacha. Când credeam că o să rămân Iphonista for life. Nu mă miră având în vedere istoria mea în domeniul telefoanelor. Am avut destule şi am testat şi mai multe.

A fost prima oară când m-am plimbat cu bacul. Deci am mai făcut un check (şi nu doar pe FourSquare) pe Bucket List-ul meu, tanaam! Ne-am oprit prima dată la mănăstirea Peştera Sfântului Apostol Andrei, localizată spre Sud în direcţia Ostrov. Despre descoperirea peşterii se pare că nu se ştiu prea multe amănunte, căci până la războiul de independenţă Dobrogea a fost stăpânită de otomani. Mi-a plăcut foarte mult arhitectura ei dar cel mai mult m-a impresionat peisajul. Căci biserici frumoase sunt în multe locuri, dar atât de cu drag îngrijite şi cu o privelişte atât de făină mai rar. Mi-a amintit cumva de mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbătă de Sus. Nu era în plan, însă pentru că nevoile tipic femeieşti şi-au spus cuvântul, am oprit pentru scurt timp şi la mănăstirea DerVent. Aici m-a deranjat că erau foarte mulţi cersatori agasanţi. Dar trecem peste, îi înţelegem, profită se bazează pe  milostenia tipic creştinească.  S-au făcut şi aici poze frumoase, dar din păcate nu au ajuns încă la mine să vi pot arăta.

(Manastirea Pestera Sfantului Apostol Andrei)

Următoarea oprire a fost la Adamclisi şi Tropaeum Traiani.  Paznicul, Nea Soare, aveam să aflu mai târziu că Bobby îl ştia, a fost foarte drăguţ cu noi şi ne-a lăsat să facem poze, ba chiar a început să ne istorisească despre trecutul istoric al ruinelor. Pe vremuri, în şcoala generală, vremuri apuse demult, eram pasionată de istorie. Şi asta pentru că profesoara de atunci ştia cum se ne povestească despre trecut şi să ne facă să vrem să fi făcut cumva parte din el. A fost printre puţinii profesori cu care sincer mă pot mândri. De la ea am aflat prima dată că la Adamclisi au avut loc bătălii din războiul daco-roman din 101-102, că monumentul a fost construit în anul 109 la poruncă împăratului Traian şi că sculpturile în basorelief ilustrează bătăliile din timpul războaielor.

(Ruinele de la Adamclisi)

După ce am lăsat în urmă  Tropaeum Traiani, drumul obositor, căldură şi nesomnul şi-au scos vădit colţii, aşa că următoarea oprire a fost la o terasă pentru a lua prânzul, asta întâmplându-se în jurul orei 16:00. A fost aşadar o zi frumoasă, cu experienţe şi oameni noi, cu voie bună şi muzică pe gustul meu, cu momente inedite care se vor transforma în amintiri calde.  Aştept cu nerăbdare ziua de mâine şi somnul care mă aşteaptă după terminarea poveştii din prima zi petrecută printre ruine şi mânăstiri. Vă doresc un început de săptămână bun şi nu în ultimul rând un "La mulţi ani" tuturor celor care îşi serbează mâine ziua de nume.

Redescoperă România este un proiect Petrom, impreuna cu BCR, Dacia, Romtelecom, Paralela 45 şi Muzeul National al Taranului Roman.