Be my friend
Aboneaza-te prin e-mail
Lady Shoes
Ia-ma la tine :)
<a href="http://questioare.com" target="_blank" name="Questioare"> . <img src="http://questioare.com/banners/strumfita.jpg" alt="questioare" border="0"/ > </a>
Proud to be here
Category Archives: We live in Romania
Ăștia ne fură!
Că noi, românii, suntem un popor super paranoic nu mai e demult un secret pentru nimeni pe lângă multe alte paternuri comportamentale pe care le manifestăm cu spor, paranoia e una dintre cele mai accentuate trăsături, dacă mă întrebați pe mine.
Doi ani am lucrat în call center, la Vodafone și nu era săptămână, uneori chiar zi, în care să nu dau peste un client nervos care reclama cu înflăcărare că Vodafone-ul îl fură.
-Mă fură, dom`ne, vă zic! Am văzut eu că am 30 de cenți în plus. De unde îi am? Eu m-am încadrat în abonament…
La început, în primele zile, mă gândeam că sunt cine știe ce erori în sistem, dar la o amănunțită verificare a facturilor detaliate mi-am dat seama că neatenția clienților le aducea costuri suplimentare, ei folosind cu spor servicii contra-cost, servicii care evident nu erau incluse în abonamentele lor. Acum dacă o făceau din neatentie sau neștiință sau, să nu zic, naivitate, nu pot să spun.
Cert e că ei erau atât de fermi convinși că îi fură Vodafone-ul încât abia dacă mai aveau răbdare să le explici ce se întâmplase de fapt. Va zic, absolut niciodata nu am intalnit o situatie in care clientul sa aiba costuri suplimentare paranormale, inexplicabile, aparute din neant. De fiecare data ele rezultau din ceea ce clientul folosea.
Ăsta e doar un exemplu insa teama românilor de a nu fi furați se extinde în orice altceva: poșta ne fură, electrica ne fură, ăia de la gaze, sigur fac ei ceva. Dar cele mai aprinse discuții sunt de departe cele care se încing pe scara blocului cu Asociația de Locatari.
Cum sunt văzute femeile din România de către bărbații străini
.jpg)
Acum câteva zile a circulat un link către un articol despre femeile din România. Partea interesantă e că articolul nu era scris de un român. Articolul cu princina se află aici. Articolul este per total unul pozitiv însă comentariile care au urmat (majoritatea dintre ele) au fost nu doar negative ci de-a dreptul răutăcioase.
Mulți dintre cei care au comentat erau bărbați străini înșelați de femeile din România. Ce m-a deranjat a fost ușurința cu care se generaliza comportamentul și atitudinea româncelor. Unele dintre cele mai des întâlnite păreri despre românce au fost următoarele:
-femeile din România au probleme la capitolul igienă. Adică nu se spală, miros urât și nu se îngrijesc.
-Tot aici putem adăuga și părerile potrivit cărora româncele și în general românii suferă de halitoză și nu își îngrijesc dantura.
-Femeile din România sunt materialiste și manipulatoare
-Româncele nu au stimă de sine și nici încredere în ele.
Ce simt de 1 Decembrie
.jpg)
În primul rând simt că întotdeauna pică în week-end. Și că week-endul ar trebui să se prelungească dar printr-o farsă a universului data de 1 decembrie mi s-a părut că întotdeauna a căzut sâmbăta ori duminica. Bine, anul ăsta am avut sfântul Andrei care iar e zi de odihnă, mici și sărbătoare, dar nu ar fi fost și mai tare să pice joi 30 noiembrie și vineri 1 decembrie?
Ei, ba da, dar vorba aia în viață nu le poți avea pe toate. Trecând peste, anul ăsta e primul an în care îmi doresc cu adevărat să plec din țară. Nu știu, am nevoie de a new fresh start, am nevoie să văd alte locuri, să cunosc alți oameni, să stalcesc alte limbi. Vreau să îmi testez capacitatea de acomodare, să văd cât de repede pot să numesc “acasă” un loc străin.
De ce nu încetinești la trecerea de pietoni?
Am luat permisul de concudere în urmă cu mai bine de 5 ani. Adevărat, nu am condus prea mult pentru că pur și simplu nu mă simt confortabil să conduc mașinile altora, așa că mi-am zis că până n-o să am Beetle-ul meu roșu cu buburuze n-o să mai conduc decât ocazional să nu-mi rugineasca deprinderile de tot.
Și chiar și așa, atunci când o voi face regulat, voi lua câteva ore cu un instructor. Încă de la primele ore de condus intructorul meu auto de atunci, un pensionar nevrotic, pasionat și tare exigent mi-a spus cu fermitate în glas că un părinte care-și dojenește copilul, să nu mă încred niciodată în puterea accelerației și că viețile celor din jur și a mea sunt cu mult mai importante decât unde trebuie să ajung. "Ori mașina se manevreeaza mai ușor când tu o conduci pe ea și nu invers". Ori pe mine vorbele lui m-au însoțit de fiecare dată când am pornit la drum. Și-am condus încet, uneori chiar prea încet.
De ce nu mi-a placut actiunea de voluntariat Petrom
Articol scris de Bogdan Doicin.
Pe 20 octombrie, mai mulți bloggeri din Prahova au fost invitați de către Petrom la Băicoi, la campionatul de voluntariat. Copiii de la echipa de rugby Aurora Băicoi s-au mutat într-o bază sportivă nouă, aflată într-o stare de degradare. Deoarece nu am fost invitat și pentru că sâmbătă am fost plecat ca și cadru didactic la o expoziție la București, reprezentându-mi universitatea, am încercat aseară să fiu puțin cu gândul lângă bloggeri. M-am imaginat lângă Ana, Dragoș, Dana, Livia și Chinezu, purtând discuții interesante cu ei. M-am imaginat ascultând povestirile Cristinei Bazavan, cum am făcut și la conferințele de Social Media la care am participat și mi-a părut rău că nu m-am putut duce. Apoi ar fi sosit momentul în care ar fi trebuit să vopsim gardurile.
În acel moment aș fi mulțumit frumos pentru organizare, aș fi salutat bloggerii și ceilalte persoane implicate și aș fi plecat acasă.
Primul motiv pentru care aș fi făcut așa este acela că eu sunt blogger. Am fost invitat deoarece sunt blogger și deoarece am talent (mai mare sau mai mic) la scris. Dacă ar fi trebuit să fi scris despre reabilitarea terenului de rugby, aș fi făcut-o pe Sport Local cu cea mai mare plăcere. Aș fi luat interviuri și aș fi făcut un adevărat pictorial atât la lucrări cât și la meciurile demonstrative. Însă nu am fost chemat ca vopsitor, nu mi s-a spus așa ceva. Sunt o persoană căreia îi plac surprizele, dar faptul că am fost chemat pentru și datorită blogului și să mi se întindă găleata de vopsea este o surpriză care mie nu îmi place.
Obsesiile unui popor din țara în care nici Apocalipsa nu vine
*Atentie! Urmeaza un articol rautacios si sarcastic dar plin de adevaraciune. Din categoria “Senzational se intampla in Romania!”
În ziua de azi orice român care se respectă, dă cu pumnul în masă, crapă ceapa pe din două în măsele şi face oricare alte acte care emană tona de testosteron, ştie el mai bine că pentru a reuşi trebuie să-şi stabilească bine ţelurile în viaţă. Nimic rău în asta, dacă aceste scopuri personale nu ar fi divagat în obsesii generale vecine cu prostia şi pe alocuri cu îngâmfarea. Fiecare popor îşi cultivă obsesiile şi încearcă să scoată zeama din ele, sâmburele `ăl mai mare.
De exemplu japonezii: uhuuu, obsedaţi de tehnologie, ar fi în stare să formeze cozi kilometrice şi să campeze în faţa magazinului unde ştiu ei că vor găsi modelul cel nou al gadgetului X. Dar au ajuns departe, adică de exemplu brand-uri ca Samsung, Toshiba, Sony sunt primele în topurile vânzărilor din întreaga lume. Francezii…ei, lasand la o parte faptul că majoritatea-s nespălaţi,(a se nota: n-am zis ca-s mai nespalati ca romanii, da?) au nasuri extrem de fine, şi îşi cultivă obsesia prin producerea celor mai bune şi mai rafinate parfumuri din lume. Şi exemplele ar putea continua. Dar să ne oprim la români, ce avem noi aici?
Liceenii vesnic anonimi
Ideea pentru acest articol am avut-o astăzi în autobuzul 30, când am mers de la Nord, de unde mi-am făcut plinul de mâncare sănătoasă de la Redis, la facultate. În fața mea erau doi studenți, care discutau despre pariuri sportive. Nu eram prea atent la discuțiile lor, până când au început să discute despre sală (de forță) și tot ce este asociat: exerciții, nutriție, somn, etc. Discuțiile au mers apoi înspre fete și cum că unul dintre cei doi studenți a fost la o primă întâlnire cu o fată și simțea după trei ore că vroia să o ia de soție. La final vorbeau despre greșelile de marketing pe care le făcea mama unuia dintre ei, care deținea un magazin: nu avea promoții, reduceri și, practic, nu făcea nimic pentru a fideliza clientul.
Același student povestea cum că un client cumpărase de 700 de lei, iar femeia nu îi dăduse nici măcar un suc, sau ceva pentru a-i mulțumi pentru suma serioasă pe care a cheltuit-o acolo. Deja mi-am schimbat părerea despre ei iar când au coborât, am încercat să îi privesc în felul în care ar fi făcut-o o femeie (nu vă gândiți la prostii). Unul dintre ei avea o pereche de blugi gri deschis, o cămașă cam de aceeași culoare, dar cu dungulițe verticale fine și apropiate între ele, adidași și o curea neagră. ”Classy” m-am gândit.
